Suntem şi pe:

Articolele zilei

Tu știi cât de importantă e prima impresie? Află cum să te faci remarcat!

Publicat

- 258 vizualizări

Chiar dacă vorbim despre relații personale sau profesionale, constant, de-a lungul vieții vom face o primă impresie și vom avea o primă impresie despre alții. Fie că ne place sau nu, aceasta este influențată, în primul rând, de felul în care decidem să ne prezentăm, de la poziția corpului și mimică, până la articolele vestimentare pe care alegem să le purtăm. În formarea unei prime impresii, calitățile, valorile morale nu prea au un rol determinant, de aceea după ce cunoști mai bine o persoană realizezi că nu e așa cum te așteptai sau că diferă într-o oarecare măsură de prima impresie pe care ai avut-o despre acea persoană.

Noi suntem creatorii propriei noastre imagini în societate

            Modul în care ne prezentăm în societate și felul în care vrem să fim percepuți de cei din jurul nostru depinde în mare măsură de noi înșine. Trebuie să ținem cont mereu că pentru a fi respectați de alții, trebuie, în primul rând, să ne respectăm noi înșine. Un om care nu se respectă nu poate cere acest lucru de la ceilalți. Cu toții știm că sufletul și personalitatea sunt cele mai importante, dar nu putem ignora faptul că trăim, de asemenea, într-o lume materială, a aparențelor, într-o lume în care o atitudine mai încrezătoare și o garderobă adecvată îți pot aduce multe beneficii.

1.     Postura, mimica și gesturile

Pentru a transmite încredere și respect celor din jur, poziția corpului trebuie să fie dreaptă, pieptul înainte și capul sus. De asemenea, atunci când întâlnești pe cineva pentru prima dată nu trebuie să eviți contactul vizual, ci să îl cauți și să îl păstrezi pentru câteva secunde în timp ce îi strângi mâna persoanei respective. Atunci când vorbești, trebuie să o faci suficient de tare, clar, dar nu alert, pentru a fi ușor de înțeles, chiar plăcut de ascultat.

2.     Articolele vestimentare

Este adevărat că hainele nu îl fac pe om, dar unele situații impun alegerea unor diferite combinații de articole vestimentare. De asemenea, un bărbat elegant este unul care va fi luat în serios de cei din jur și care va reuși cu siguranță să se facă remarcat. Hainele potrivite oferă, pe lângă o imagine plăcută celor din jur, și un strop de încredere în propria persoană. Din garderoba unui domn elegant cu o stimă de sine ridicată nu trebuie să lipsească cămășile pentru bărbați de la Massini.ro. Acestea pot fi folosite în multe combinații, fie la costum sau pantaloni eleganți, fie la blugi, oricare dintre acestea fiind o alegere potrivită. Diversitatea de culori, materiale, ne poate oferi posibilitatea de a jongla constant, de a veni întotdeauna cu ceva nou.

3.     Sportul

Mișcarea, sub orice formă, trebuie să fie prezentă în viața noastră a tuturor, pentru a ne simți bine, pentru a fi sănătoși, dar și pentru a arăta bine. Un om care are grijă de corpul său pare să fie unul în care poți avea încredere. Sportul nu trebuie să fie neplăcut sau extenuant, există diferite metode de a face mișcarea plăcută. Plimbări constante pe jos sau cu bicicleta, înotul, plimbarea animalului de companie, săritul corzii, mersul la sală, Fiecare om poate găsi o variantă potrivită pentru el și programul pe care îl are.

Prin urmare, noi suntem principalii responsabili de felul în care ne prezentăm în societate, de părerea pe care o avem despre noi înșine și de impresia pe care ceilalți și-o fac despre noi.

            Sursă foto: pexels.com

Citește mai departe

Articolele zilei

Succes Remarcabil pentru Liceul Tehnologic Ocna Mureș!

Publicat

Suntem extrem de mândri să felicităm echipa de elevi și profesori coordonatori de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș pentru rezultatele excepționale obținute în cadrul concursului „Bosch Craft Day”, desfășurat pe 11 martie 2026!

Talentul, precizia și munca depusă în ateliere au fost răsplătite pe măsură. Felicitări campionilor noștri:

🥇 Moldovan Andrei – Locul 1 la proba de Lăcătușerie. O demonstrație de măiestrie și profesionalism care i-a adus titlul de cel mai bun „locksmith”!

🥈 Gunea Bogdan (clasa a IX-a) & Bana Ramona, Nistor Ovidiu (clasa a X-a) – Locul 2 la proba „Școala mea are talent” (Talent Showcase). O colaborare creativă care a impresionat juriul!

🥉 Matei Iulian – Locul 3 la proba de Desen Tehnic. O dovadă de atenție la detalii și rigoare tehnică deosebită.

Aceste premii reconfirmă calitatea învățământului tehnic din Ocna Mureș și potențialul uriaș al noii generații de profesioniști.

Mulțumim cadrelor didactice :Marcela Vancea, Radu Florea și Daniel Costan, care i-au îndrumat și partenerilor de la Bosch pentru susținerea excelenței în meserii!

Bravo, tuturor! Suntem mândri de voi!

Citește mai departe

Articolele zilei

Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu

Publicat

Astăzi, 9 martie 2025, în jurul orei 16.55, Secția 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș a fost sesizată de către un bărbat de 27 de ani, din localitatea Lunca Mureșului, cu privire la faptul că, în dimineața acestei zile, mama lui, MOLDOVAN ADRIANA CRISTINA, în vârstă de 53 de ani, a plecat de la domiciliul său și nu a mai revenit până în prezent.

Femeia are următoarele semnalmente:

* 1,60 m înălțime;

* 75 de kilograme;

* Păr roșcat;

* Ochi căprui.

La momentul dispariției, purta o bluză neagră, pantaloni negri cu dungi roșii și adidași albi.

Femeia a fost dată în urmărire, iar polițiștii au demarat, imediat după sesizare, activități de căutare, dar, până în prezent, nu a fost găsită.

Citește mai departe

Articolele zilei

Reduceri de taxe și impozite în orașul Ocna Mureș!

Publicat

Primăria Ocna Mureș a inițiat un proiect de hotărâre privind reducerea unor taxe și impozite la nivelul orașului Ocna Mureș pentru anul 2026.

Anunțul a fost făcut chiar de primarul orașului Ocna Mureș:

,,Astăzi am inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, pentru reducerea taxelor și impozitelor conf. OUG 9/2026. Anularea unor taxe speciale, taxa pentru cerificat fiscal, taxe care o să fie prezentate în proiectul de hotărâre.

Cele mai importante reduceri sunt la persoanele cu handicap grav, reduceri de 50%, respectiv 25% la persoanele cu handicap accentuat. Alte reduceri prevăzute de OUG 9/2026 și propuse în proiectul de hotărâre, sunt casele cu o vechime de peste 50 ani care vor beneficia de o reducere de 15% și casele cu o vechime de peste 100 ani care vor beneficia de 25% reducere. O altă reducere importantă este bonificația de 10% pentru persoanele fizice care achită taxele și impozitele până la 31 martie 2026.

În orașul Ocna Mureș impozitele și taxele au fost stabilite conform OUG 78/2025 și legea 227/2015, la minimul posibil prevăzut în legislație. Prin HCL nr. 225/2025 la Ocna Mureș nu au fost stabilite cote adiționale la impozitele și taxele locale în sensul art.489 alin.1.

Unii consilieri cer anularea acestor cote adiționale deși acestea nu au fost stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local, util ar fi ca documentația să fie citită înainte de a formula astfel de solicitări!

Nu am fost niciodată un adept al majorării taxelor și impozitelor, dar legislația României trebuie respectată. Nu putem propune Consiliului Local, iar acesta să adopte HCL înafara legislației. Din păcate pentru unii consilieri, dorința de a ieși în evidență este mai mare decât preocuparea de a înțelege corect legislația. Rolul lor este de a încerca să facă ceva constructiv pentru comunitate și nu de a transforma totul într-un spectacol, încercând să blocheze anumite investiții prin “interpuși”.

În concluzie, orașul Ocna Mureș este în continuă dezvoltare, cu multe investiții în derulare, altele în evaluare la finanțatori. Orașul Ocna Mureș are astăzi proiecte aflate în execuție, în diferite stadii, în valoare de peste 15 milioane de euro, iar în stadiul de pregătire/licitație, proiecte de 20 milioane de euro. 90% din aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene. Adevărata realitate este că în timp ce administrația lucrează pentru a dezvolta orașul, există și voci care preferă să facă doar spectacol.

Comunitatea are nevoie de soluții, de responsabilitate și de implicare, nu de dispute fără fond!

Cu stimă,

Silviu Vințeler,

Primarul orașului Ocna Mureș!”

Citește mai departe

Articolele zilei

“La mulți ani!” la zi aniversară,  unui om dedicat muzicii

Publicat

Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie.

Cu peste 50 de ani prezență în viața școlii, a culturii, a  educației, coordonează încă două formațiuni corale, Corul Bisericii Reformate și Corul Doruleț.

De- a  lungul timpului, după orele de curs, ca profesor de muzică, a constituit multe coruri de elevi de la clasele primare, gimnazile și până la cele de liceu. Ce activități educative, culturale, ce spectacole a pus în scenă oferind publicului momente de neuitat!

A activat în ONG ASMEA, a colaborat cu persoane din Germania pentru finanțarea unui proiect bine primit în comunitatea din Uioara de Sus, proiect prin care copii din familii defavorizate au avut parte de îngrijire în multe planuri (hrană, îmbăcăminte, rechizite), dar și de activități educative, unde au învățat să comunice, să coloreze, să realizeze lucrușoare de mâna lor, să cânte, să redea mici spectacole de teatru muzical de păpuși pentru copii.

Doamna Forika a participat cu diferite coruri la manifestări artistice tematice în țară și în afară țării, unde totdeauna a performat, fiindu-i apreciată întreaga muncă. A fost profesor la Școala Generală din Unirea, la Școala din Cisteiu de Mureș, la Liceul Teoretic Petru Maior, la Școala Lucian Blaga, secția maghiară și secția română și la Colegiul Bethlen Gabor din Aiud.

Suntem recunoscători pentru formarea în plan muzical a atâtor copii și tineri din zona Ocna Mureș!

De aproape 20 de ani conduce Corul Doruleț, al cărui membru fondator este, alături de alți colegi, iubitori de muzică.

Un palmares bogat are cu acest cor, cu care a participat, ca dirijor, la spectacole, manifestari artistice, festivaluri în țară și în străinătate, fiind sprijinit financiar de Primăria orașului nostru.

A închegat o frumosă legătură între Corul Doruleț, Corul Reformat și Corul Astra din Campia Turzii, Corul Armonia din Turda, Corul Mihai Vodă din com. Mihai Viteazu. Participă cu Corul Doruleț la festivalurile organizate de dirijorii acestor coruri, realizând un schimb cultural de înaltă calitate.

Corul Doruleț este corul de care s-a ocupat cu perseverență ca dirijor, cu drag și bucurie, sub sloganul “Aducem bucurie prin muzică!”. Alături pe prof Levente Szoch, cu care colaborează foarte bine spre reușita corului, depășește momente critice de sănătate și continuă. Pentru toate spectcolele Casei de Cultură la care este invitat corul, pregătește cu conștiinciozitate piese corale adecvate temelor și momentelor respective.

A fost promotorul care a înscris și condus corul la festivaluri din Cehia (Praga), Polonia (Cracovia), Grecia (Salonic), Italia (Grado), Austria (Viena), Italia (Altă Pusteria), Ungaria (Hajduszoboszlo), Albania (Durres), Macedonia (Ohrid), Bulgaria (Sunny Beach), Croația (Selce). A purtat corul în capitale renumite, Praga, Viena, Tirana, Sofia, Budapesta; au traversat împreună Vltava, Dunărea, apele Veneției, Lacul Ohrid, Marea Egee, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Adriatică, peste tot ducând spiritul cântecului românesc, la festivaluri folclorice sau mesajul colindului la festivaluri din perioda de Advent.

Cu sprijinul major al prof Levente Szoch și sub coordonarea doamnei Forika, corul a imprimat două CD uri. A pregătit piese corale în limba română, franceză, germană, maghiară, engleză și italiană. Din repertoriul bogat al corului Doruleț fac parte piese corale laice și religioase.

Cu energie, dinamism și responsabilitate, doamna Forika a organizat în comunitatea nostră, cu Corul Doruleț, colindul în a doua zi de Crăciun la bisericile din oraș, Româno-Catolică, Ortodoxă, Reformată și Greco-Catolică, dar și în a doua zi de Paști, susținând spiritul ecumenic.

Deși au fost momente când sănătatea nu i-a fost alături, cu multă implicare, inspirație și muncă neobosită, insuflând increrede și siguranță coriștilor, a inițiat de mulți ani desfășurarea unui concert coral de colinde în perioda Postului Crăciunului. În ultimii ani, acest concert se desfășoară în biserici ortodoxe, cu invitarea a cinci sau șase coruri, care dau valoare momentului, întregului concert, apreciat în orașul Ocna Mureș.

Toți cei care o cunoaștem o apreciem, o respectăm vrem ca viața să-i fie un portativ nesfârșit, cu acorduri line, armonioase, pe măsura întregii activități cultural-educative dedicate orașului Ocna Mureș!

La zi aniversară, îi dorim Doamnei muzicii ocnamuresene, profesor EVA FORIKA, ani mulți, sănătate, pace, bucurii, același suflet mare!

Președinte al Asociației Corale Doruleț,

                                                               Cărunta Elena

Citește mai departe

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici

Publicat

La Borsec a avut loc o întâlnire de lucru importantă între Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimaterice din România, Organizația Patronală a Turismului Balnear Român, delegați de la Ministerul Turismului și reprezentanți ai autorităților locale din principalele stațiuni balneare ale țării.

Din partea orașului Ocna Mureș au fost prezenți Silviu Vințeler, Primarul orașului și Corneliu Engi, Director al Băilor Sărate Ocna Mureș.

Evenimentul a avut ca scop consolidarea dialogului dintre administrațiile locale, mediul asociativ și operatorii din sectorul balnear, precum și identificarea unor direcții comune pentru modernizarea și promovarea acestui tip de turism.

Subiectele principale ale discuțiilor

Participanții au analizat:

  • oportunitățile de finanțare pentru infrastructura balneară;
  • modelele de administrare eficientă a stațiunilor;
  • strategiile de atragere a turiștilor români și străini;
  • importanța parteneriatului dintre autoritățile locale și sectorul privat.

În acest context, accentul a fost pus pe necesitatea unor investiții coerente, corelate cu potențialul natural al fiecărei stațiuni.

Băile Sărate Ocna Mureș – exemplu de bune practici

Unul dintre cele mai apreciate exemple prezentate în cadrul întâlnirii a fost cel al Băilor Sărate Ocna Mureș. Stațiunea a fost menționată ca model de colaborare eficientă între administrația locală și Consiliul Județean Alba, colaborare care a permis:

  • reabilitarea și modernizarea infrastructurii balneare;
  • valorificarea sustenabilă a resurselor saline și a apei sărate;
  • creșterea atractivității turistice a zonei;
  • repoziționarea localității pe harta turismului balnear din România.

Parteneriatul dintre autoritățile locale ocnamureșene și Consiliul Județean Alba a fost evidențiat ca un exemplu de investiție strategică gestionată responsabil, cu impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a comunității.

Concluzii

  1. Se evidențiază necesitatea analizării și promovării unui pachet de facilități fiscale dedicate stațiunilor balneare, în vederea creșterii competitivității și stimulării investițiilor în infrastructura specifică.
    1. Se propune inițierea unui Program Național pentru Dezvoltarea Stațiunilor Balneare, destinat sprijinirii UAT-urilor care dețin astfel de stațiuni, respectiv analizarea oportunității adaptării actualului Program de investiții pentru a integra componenta balneară (modernizare baze de tratament, infrastructură tehnico-edilitară, punerea în valoare a resurselor naturale).
    2. Este necesară crearea unui cadru coerent pentru atragerea investițiilor private, inclusiv prin instrumente financiare dedicate, parteneriate public–private și măsuri de debirocratizare.
    3. Se subliniază importanța asigurării unor alocări bugetare stabile și predictibile, care să permită planificare multianuală și implementarea sustenabilă a proiectelor strategice din domeniu.
    4. Se recomandă consolidarea unei strategii unitare de promovare a turismului balnear, inclusiv participarea coordonată la târgurile și evenimentele internaționale de profil, sub brand național.
    5. Se reafirmă rolul strategic al Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie în fundamentarea științifică a politicilor publice din domeniul balnear, prin expertiză medicală, cercetare, standardizare și susținerea recunoașterii valorii terapeutice a factorilor naturali.
    6. Domeniul balnear este considerat un sector strategic la intersecția dintre sănătate și turism, cu potențial major de dezvoltare economică, echilibrare regională și creștere a duratei medii a șederii turiștilor.

Întâlnirea de la Borsec a subliniat necesitatea continuării dialogului între stațiuni, organizațiile profesionale și factorii de decizie. Modelele de succes, precum cel al Băilor Sărate Ocna Mureș, demonstrează că turismul balnear românesc poate fi revitalizat atunci când există cooperare, viziune și investiții bine fundamentate.

Evenimentul a reprezentat un pas important în consolidarea unei rețele de colaborare care să sprijine dezvoltarea durabilă a stațiunilor balneare din România.

Citește mai departe