Marți, 07 iunie
2022, a avut loc la Casa de Cultură „Ion Sîngereanu” din Ocna Mureș un
eveniment aparte: Școala Gimnazială „Lucian Blaga” a primit din partea unui
fost elev un semn al recunoștinței lui, pentru rolul pe care instituția de
învățământ l-a avut în devenirea sa. Dan Orga-Dumitriu, născut la Ocna Mureș,
actualmente medic sibian, a venit însoțit de fiica lui Ruxandra, cel mai tânăr
autor român cu două cărți disponibile în librăriile Cărturești, pentru a oferi
elevilor și dascălilor școlii trei cărți minunate: „Povestiri din suflet de
copil”, „O călătorie în Lumea Calităților și a Defectelor” și „Fă Rai din ce ai!
Leacuri pentru suflet”.
Într-o atmosferă caldă și plină de
emoții, Ruxandra, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Regina Maria”
din Sibiu, le-a citit celor 500 de elevi prezenți la eveniment câteva din
povestioarele ei educative, care au încântat și inspirat mii de copii, i-a
îndrumat să citească și să scrie, să-și pună în valoare calitățile și să-și
urmeze visele, încrezători că ele se vor împlini cu ajutorul Bunului Dumnezeu.
Fiecare copil a primit o povestioară, iar biblioteca școlii s-a îmbogățit cu
câteva exemplare din cărțile Ruxandrei.
La rândul ei, Ruxandra a avut parte
de câteva surprize: elevii au recitat poezii, i-au dedicat cântece, iar copiii
de la Așezământul social „Sf. Mucenic Ciprian” Ocna Mureș au prezentat la
superlativ un colaj de poezii aparținând lui George Coșbuc. La final,
interpreta Hoca Sonia a cântat melodia „Io îs floarea florilor”, iar un grup de
fete de la Ansamblul Tradiții Uiorene Ocna Mureș, a prezentat jocul de bâtă al
fetelor.
Fostul elev al Școalii Gimnaziale
„Lucian Blaga”, domnul doctor Dan Orga-Dumitriu, le-a mulțumit reprezentanților
școlii, în frunte cu doamna director Istina Badu și doamna director adjunct
Dorina Baciu, pentru amprenta pe care școala din Ocna Mureș și-a pus-o asupra
evoluției sale profesionale și umane.
Au
fost două ore și jumătate în care toți cei prezenți au rezonat la unison, în
care dascălii au avut parte de o recunoaștere a dăruirii și a rolului educativ
esențial pe care îl au în societate, iar copiii au primit entuziasmați
povestioarele Ruxandrei, care îi vor îndruma pe adevăratele cărări, cele pe
placul lui Dumnezeu !
Evenimentul s-a încheiat în aceeași atmosferă caldă, Ruxandra fiind asaltată de copii, îmbrățișată, felicitată și rugată să mai scrie cât de curând o nouă carte. La cât de multă bucurie a citit în ochii lor, suntem convinși că micuța scriitoare va recidiva cât de curând.