Articolele zilei
Din Spania, Paul Herchi Domingo îi aduce un omagiu domnului profesor Peter Konyo
Că viața ne oferă multe surprize, asta este un lucru deja știut, cum de altfel știm că și semințele puse într-un pământ bun, îngrijite, vor încolți și vor da roade bogate la un moment dat.
În anii ’80, domnul profesor Peter Konyo îi îndruma cu mult succes, pe elevii Liceului Teoretic din Ocna Mureș pe calea frumoasă a handbalului, ajungând ca echipa liceului să se califice și să joace la faza interjudețeană de la Sfântu Gheorghe. Din acea frumoasă echipă făcea parte și Alexandru Herchi, cel care după acel turneu a fost remarcat și ofertat de echipa de juniori Dinamo. Din păcate părinții nu au fost de acord să-l lase să plece la București, el rămânând în Ocna Mureș și a continuat să joace la echipa de handbal locală, formata de domnul Mircea Mureșan.
Ca și mulți alți locuitori ai orașului, soarta a făcut ca Sandu să emigreze în Spania după 1990, unde și-a întemeiat o familie, căsătorindu-se cu Maria Dolores, care i-a dăruit un fiu – Paul, căruia, Sandu i-a transmis dragostea pentru handbal. Înca de mic, Paul a început să joace handbal la Clubul Roquetas, unde celebra jucătoare spaniolă Carmen Martina a inițiat handbalul de performanță. În tot acest timp, ambii părinți i-au stat alături lui Paul, îngrijindu-se ca el să aibă o alimentație și o pregătire tehnică și tactică propice marii performațe.
Paul a participat în fiecare an cu echipa în Campionatul Provinciei Andaluzia în cadrul turneelor finale, de fiecare dată fiind printre jucătorii remarcați.

În anul acesta, Paul a participat dinnou la Turneul Final al regiunii, unde a obținut medalia de bronz și ca o încununare a prestației avute, a fost selecționat și va juca începând cu sezonul viitor la echipa de juniori din Almeria, care va participa în Divizia Onoare, liga de elită a juniorilor din Spania, unde nivelul este foarte ridicat iar antrenamentele sunt foarte solicitante.
Este un pas foarte mare în cariera lui de jucător și vine să mai confirme încă odată că în sport talentul nu este suficient dacă nu este dublat de multă muncă. Au fost și momente mai puțin fericite în cariera lui Paul – acum doi ani când s-a accidentat și a reușit să treacă peste și să se recupereze doar printr-un program foarte riguros în sala de fortă. In paralel cu handbalul, Paul este un elev foarte bun la învățătură, școala la care studiază având un program bilingv în spaniolă și engleză.
De cele mai multe ori în cariera sportivilor profesioniști, la început de drum le sunt alături părinții și familia – și în cazul lui Paul, cei care l-au susținut în toți acești ani au fost părinții – Maria Dolores și Sandu, fratele lui Isaac si unchiul Iuliu, care au încercat să facă în așa fel încât barierele emoționale și materiale să nu constituie un impediment în drumul lui Paul spre înalta performanță.
Bunul Dumnezeu a făcut în așa fel ca sămânța sădită de domnul profesor Konyo, în Ocna Mureș, să rodească în însorita Andaluzie! Respect Domnule Profesor Konyo! Respect Maria și Sandu!
Baftă multă Paul și sperăm ca într-o bună zi să vedem și un ocnamureșan în echipa națională de handbal a Spaniei!
Articolele zilei
Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!
Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.
Stațiuni balneare (alfabetic)
- Băile Sărate Ocna Mureș
- Borsec
- Călimănești-Căciulata
- Slănic Moldova
- Techirghiol
Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!
Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.
Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.
Despre Destinația Anului®
O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.
Articolele zilei
Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia
Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.
Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.
Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.
Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…
a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.
Articolele zilei
Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!
Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei ![]()
În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:
prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)
asamblarea subansamblelor
citirea desenelor tehnice
De asemenea, au învățat să:
utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)
întrețină utilaje industriale
Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.
Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.
Articolele zilei
15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet
Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.
Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete “Cheers Ocna Mureș“, la complexul Băilor Sărate.
Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.
Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;
Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul “Tradiții Uiorene“ din Ocna Mureș;
Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;
Ora 19:00 » Recital – Raoul;
Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);
Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.
Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!
Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!
Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! ![]()
Articolele zilei
SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă
SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.
Relații la telefon: 0722 398 912

