Stiri diverse
25 Octombrie – Ziua Armatei Romane
Despre această zi, puțini știu! Și mai puțini știu ȋnsă semnificația ei! Datorită unei greu ȋncercate istorii naționale și a jigodiilor care au ȋntinat-o, pervertit-o și transformat-o, românii fără voia lor, au uitat acest reper definitoriu al trecutului lor glorios. Nu și Armata ȋnsă!
25 Octombrie 1944, semnifică pentru noi și istoria noastră, data eliberării totale a NV-ului Transilvaniei (leagănul genezei și evoluției istorice a poporului nostru) de sub ocupația și administrația hortystă- de tristă amintire pentru românii transilvăneni. Acest obiectiv extrem de important, ce a readus ȋn hotarele țării, acest teritoriu eminamente românesc, a fost realizat de
către Armata Română pe câmpul de luptă, lucru de altfel recunoscut juridic ȋn art. 2 al Tratatului de Pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate, ȋncheiat la 10 februarie 1947. Este Ziua Armatei Române, a celor care au știut dintotdeauna să apere această țară și acest Neam. Atunci la 25 octombrie 1944 militarii diviziei 9 infanterie au eliberat la Carei ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupație hortystă, ȋncununând astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului. Astfel s-a eliberat ȋntreg teritoriul de 43.492 km2 refăcându-se ȋn partea de vest, adevăratele hotare de stat ale României. Și asta s-a făcut prin jertfa a 49.744 de militari, a căror oase se odihnesc pe teritoriul Ardealului și ȋn cinstea cărora s-a ridicat Monumentul de la Carei ( Dumnezeu să-i odihnească pe cei care cu cinste, onoare și spirit de sacrificiu au ȋntregit România).
“Românii, cu mic cu mare tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul a revenit astăzi prin luptă dreaptă și jertfă vrednică, la trupul din care a fost rupt ” spunea ministrul de război general Mihai Racoviță. Ȋnălțătoare cuvinte! Națiunea română și Armata sa, au știut dintotdeauna să-și apere la nevoie, libertatea și unitatea.
Armata română a contribuit prin sânge și lacrimi, la reconstrucția hotarului firesc al patriei, pe care a jurat s-o apere și s-o păzească ( și-o face din 1830, anul constituirii Armatei moderne, cu bravură și abnegație, făcând față tuturor nedreptăților, lipsurilor și tembelismului celor din fruntea țării, ȋn diferite perioade), fiindcă spiritul românismului nu moare niciodată.
“Zdrobit de focul năpraznic al artileriei și de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă din pământul sfânt al țării. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte ați luptat cu un dușman dârz și hotărât și l-ați ȋnvins. Peste veacuri veți fi slăviți, voi ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie ȋi vor preamări urmașii și numele lor va fi scris ȋn catea de aur a neamului. Ȋncrezători ȋn Destinele neamului și luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viața, continuăm lupta strâns uniți ȋn jurul steagului…” spunea comandantul Armatei a IV-a generalul Gheorghe Avramescu.
Cuvintele generalului Avramescu reliefează foarte elocvent cele menționate mai sus, referitoare la menirea armatei.
Armata Română a eliberat pământul românesc singură. Și nu a venit nimeni să ne facă cadou nici independența, nici glia națională. Definitoriu pentru noi românii rămâne faptul că marile realizări, marile fapte istorice, momente absolut emblematice pentru ceea ce sântem astăzi țară și popor, am reușit să le creem noi ȋnșine, cu propriile forțe și propria Armată.
Amintesc: 1877 Independența tânărului stat românesc era câștigată și recunoscută prin ce altceva decât baionetele noastre, baionetele propriilor soldați. Iar cel mai frumos moment din istoria noastră
1 Decembrie 1918 a fost realizat tot prin forțe proprii, tot prin baionetele Armatei române. Cine crede că Marea Unire s-a făcut prin votul celor 100.000 de delegați și sub auspiciul Puterilor Ȋnvingătoare ȋn primul război mondial… nu prea știe istorie! Nimeni nu prea a fost de acord cu cuceririle noastre legitime, dar odată ce Armata ocupase militar Transilvania și Banatul…foarte greu să nu asculți voința poporului a cărui armată stătea cu baionetele la armă. Să nu uităm că și măreața Franță a trebuit să apeleze la americani și britanici, pentru ca astăzi să aibă posibilitatea să ne ia la mișto ȋn limba franceză și nu ȋn limba germană. Noi spre deosebire de alții ne-am cam eliberat singuri și ne-am câștigat existența prin propria forță militară.
25 Octombrie, moment simbolic ȋn istoria poporului nostru, o zi de glorie și de cinstire, pentru cei care, prin eroismul si jertfa lor de-a-lungul vremii, ȋn uniforma Armatei Române, au pus mai presus soarta neamului românesc decât propria lor viață, ȋndeplinându-și misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român. Pe toți aceștia Dumnezeu să-i odihnească și să-i fericească ȋn raiul ceresc.
Tuturor acestora, eroi cunoscuți sau necunoscuți, veșnica noastră recunoștință. Ați fost și veți rămâne ȋntotdeauna, EROI AI NEAMULUI ROMÂNESC! Celor care astăzi poartă cu onoare uniforma Armatei Române, le urăm din suflet “La Mulți Ani!”.
LA MULTI ANI ARMATA ROMANA!
Director executiv
Asociația “Raza Sperantei din Ardeal”
Viorel Hanu
Stiri diverse
(P) Cum să scapi de gândacii de bucătărie?
Toate gospodinele urăsc gândacii de bucătărie. Poate urăsc e puțin spus, am putea zice că sunt chiar înspăimântate de aceste ființe mici și dezgustătoare.
Motivele pentru care acești mici invitați se cazează permanent în apartamentele și casele noastre pot fi destul de variate începând cu neglijența de a lăsa mâncare pe masă sau în diferite locuri accesibile lor, până la ghenele de resturi menajere care există în unele blocuri. Acestea reprezintă un adevărat festin pentru gândacii de bucătărie sau alți paraziți precum rozătoarele.
La ce ne referim când spunem gândaci de bucătărie?
În Europa, când spunem „gândaci de bucătărie” ne referim la un număr mic de specii de insecte din ordinul Blattaria. Ordin defel mare care cuprinde aproape 4.600 specii. Majoritatea dintre acestea sunt sălbatice și trăiesc în natură fără să aibă treabă cu oamenii, însă un mic număr dintre acestea s-a adaptat de minune în așezările umane și prosperă acolo.
Gândacul roșu de bucătărie
Gândacul roșu de bucătărie este cel mai frecvent dăunător de acest tip care apare în gospodăriile noastre.
Aceștia au 13-15 mm lungime și o culoare galben-maronie. Femelele sunt mai închise la culoare spre deosebire de masculi. Insectele adulte au deja aripi bine dezvoltate, însă nu pot zbura. Cu toate acestea, incapacitatea de a zbura este compensată de agilitatea gândacilor. Au două antene foarte lungi și un corp aplatizat ce le înlesnește accesul în cele mai mici crăpături.
Gândacul roșu de bucătărie este în general activ noaptea. Pot fi văzuți ziua doar în cazul unei invazii în masă. Trăiesc între 100 și 200 de zile. Ouăle acestor gândaci sunt foarte rezistente, rezistă și la temperaturi de 22 de grade și chiar și insecticidelor. Specia se poate înmulți foarte ușor și repede în clădirile locuite de oameni.
Pentru că acești gândaci preferă mediile calde și umede, sunt foarte răspândiți în hoteluri și medii ce țin de gastronomie, în bucătării de restaurante, cămine, spitale, brutării, grădini zoologice, sere și în locuințe și apartamente.
Sunt dăunători tipici de provizii, materiale și igienă. Datorită faptului că sunt omnivori, acești gândaci se hrănesc cu orice substanțe nutritive de proveniență animală sau vegetală fie ale resturi de mâncare, dar și resturi de textile și piele.
Alergenii proveniți de la gândacii de bucătărie sunt foarte periculoși, pot provoca reacții alergice la om și chiar astm
Numeroși agenți patogeni sunt răspândiți prin resturile și fecalele gândacilor. În gușa acestui gândac s-a demonstrat prezența bacteriei Salmonella.
Alimentele infestate de gândaci miros neplăcut și nu mai pot fi consumate sub nicio formă de către om.
Cum scăpăm de ei?
Pentru a scăpa eficient de gândacii de bucătărie noi recomandăm Maxforce gel.
Maxforce gel este o momeală insecticidă sub forma unui gel de culoare albă.
Cum se utilizează?
Se începe tratarea ariei prin aplicarea metodică la distanța de 1-2 m a boabelor de gel și se va insista acolo unde gândacii se ascund, în zona țevilor, tocurile de ușă, colțuri ascunse, crăpături în perete etc.
După 24 de ore se vor observa primii gândaci morți. Însă aceștia trebuie lăsați acolo pentru ca semenii lor se vor hrăni cu cadavrele gândacilor morți. Astfel gelul Maxforce generează un efect de domino.
Simplu de utilizat, disponibil pe site-ul fără-dăunători la un preț accesibil, Maxforce gel este cea mai bună soluție de a scăpa de gândaci!
Stiri diverse
Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” va fi adusă în biserica Parohiei Ortodoxe Uioara de Jos II
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IRINEU al Alba Iuliei, în data de 20 Mai 2018, va fi adusă Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, în biserica Parohiei Ortodoxe Uioara de Jos II. Având în vedere că hramul bisericii este „Adormirea Maicii Domnului”, credem că acest eveniment este de bun augur pentru toţi cei care vor participa. Icoana va rămâne spre închinare şi în data de 21 Mai 2018, până la sfârşitul Sfintei Liturghii.
În data de 20, se va săvârşi, după ritualul primirii, Paraclisul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu
În data de 21, în ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi cei Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama Sa, Elena, se va săvârşi de la ora 9.00 slujba Utreniei, iar de la ora 10.00 Sfânta Liturghie.
Stiri diverse
TOT ce-i GUSTOS, proaspăt şi sănătos este la GUSTOS de Alba!
Consiliul Judeţean Alba va organiza în perioada 18 – 20 mai 2018, între orele 10.00 – 18.00, în spaţiul situat pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia, cea de-a IX-a ediţie a Târgului Gustos de Alba.
Avem plăcerea de a vă invita să promovăm împreună bucătăria românească, gustul tradiţional autentic şi să susţinem produsele realizate în judeţul nostru.
Este un eveniment de promovare a producătorilor autohtoni din industria alimentară, a brandurilor judeţene şi are ca scop promovarea valorilor tradiţionale culinare și încurajarea consumului de produse locale. Vor fi prezentate şi expuse pentru degustare/vânzare produse alimentare, specialităţi gastronomice locale şi vor fi organizate demonstraţii, ateliere şi concursuri pe teme culinare.
Vor fi prezente brutării, patiserii, cofetării, carmangerii, producători de brânzeturi, miere şi produse apicole, cultivatori de fructe şi legume, viticultori şi multe alte bunătăţi.
Parteneri: Primăria municipiului Alba Iulia şi Grupurile de Acţiune Locală: Pe Mureş şi pe Târnave, Munţii Metaliferi, Trascău și Muntele Mare, Țara Secașelor Alba – Sibiu și Valea Ampoiului-Valea Mureşului.
Stiri diverse
Târgul de Cariere Alba
Peste 20 de companii angajatoare participă săptămâna viitoare, pe 3 mai, la Târgul de Cariere Alba-Iulia, eveniment de recrutare deschis publicului larg, ce se desfășoară la Alba Mall.
Este a doua ediție a Târgului de Cariere Alba-Iulia, ocazie cu care toți cei care își caută un loc de muncă au șansa să consulte ofertele angajatorilor și să intre în procesul de recrutare.
Azets (Servicii & BPO), Kaufland (Retail), Star Transmission (Auto & Automotive), VCST Automotive Production (Auto & Automotive), Bosch Rexroth (Producție & Tehnică), Continental (Auto & Automotive), Electro Alfa (Inginerie), Kuka Systems (Producție & Tehnică), Marquardt Schaltsysteme (Auto & Automotive), Pehart Tec Group (Producție & Cercetare), Profi (Retail), Electromontaj Carpați, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Jandarmeria Română și Ministerul Apărării Naționale se vor afla printre paricipanți.
Oportunitățile oferite sunt diverse. Spre exemplu, Azets angajează consilier juridic (part time), senior accountant și local IT Support.
Star Transmission are mai multe oferte de locuri de muncă pentru unitatea din Sebeș, printre care documentarist, inginer planificare calitate sau specialiști optimizări procese și sisteme de producție.
Bosch Rexroth angajează în domeniul tehnic, dar și vorbitori de limba germană, ingineri și mecanici.
Kuka Systems caută ingineri pentru unitățile de producție din străinătate, iar Profi și Kaufland sunt în căutare de lucrători comericiali.
“La Târgul de Cariere Alba-Iulia sunt așteptate persoane de toate vârstele, căci sunt oferte atât pentru cei fâră experiență, cât și pentru cei experimentați. Important este să vină pregătiți, cu un CV. Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis publicului între orele 10-17”, declară Ioana Oros, PR Manager al Târgului de Cariere.
Plătește-ți cafeaua cu CV-ul la TdC
Pe lângă companiile prezente, organizatorii au pregătit și zone de relaxare pentru vizitatori. La Coffee Point, spre exemplu, participanții pot lua o scurtă pauză de cafea, în goana după oferte de locuri de muncă. Și pentru că este vorba de un eveniment de recrutare, cei prezenți îți pot “plăti” cadeaua cu…CV-ul!
Voluntari și tombolă Electric Castle
La ediția din această primăvară va fi pus un accent deosebit pe programele de voluntariat. Astfel, Târgul de Cariere a încheiat un parteneriat strategic cu Electric Castle. Reprezentanții evenimentului vor recruta viitori voluntari pentru festivalul de muzică din acest an, ce va avea loc la Castelul Banffy de la Bonțida.
De asemenea, toți participanții la Târgul de Cariere vor avea ocazia să se înscrie la tombola ce le va da ocazia să câștige un abonament gratuit la EC 2018.
Târgul de Cariere se desfășoară de 12 ani în cele mai mari orașe din țară, însumând până acum 142 de ediții. “Un număr impresionant de întâlniri facilitate între angajatori și potențiali angajați, un număr mare de vizitatori care și-au îmbunătățit parcursul carierei. Ne bucurăm că în toată această perioadă am devenit partenerul de încredere al tuturor companiilor care investesc în brandul propriu și care sunt mereu în căutarea celor mai buni angajați”, declară Mihai Cotos, fondator al evenimentului.
Târgul de Cariere Alba-Iulia are loc joi, 3 mai, la Alba Mall, între orele 10.00 – 17.00, iar intrarea este liberă. Detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro.
Stiri diverse
Schimb internațional de semne de carte
Asociația Internațională a Bibliotecarilor Școlari (IASL) demarează în luna octombrie a fiecărui an proiectul “Bookmark exchange”. Proiectul constă în realizarea unor semne de carte care vor fi trimise unei școli partenere dintr-o altă țară.
Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureș a participat în acest an școlar la acest proiect în perioada octombrie 2017-aprilie 2018.
” Alături de elevii din trei clase am colaborat cu trei școli din țări diferite: Rusia, India și China. După ce am înscris școala pe site-ul IASL, ni s-a repartizat o școală parteneră. Am luat legătura prin e-mail cu bibliotecarul școlii partenere și am stabilit când și unde să expediem semnele de carte. Apoi, alături de copii, ne-am apucat de treabă! Am trimis semnele către Rusia, India și China, iar ei, la rândul lor, ne-au trimis semnele confecționate de ei. Pentru a ne cunoaște, am pregătit o prezentare Power Point în limba engleză, în care am prezentat școala, biblioteca și activitățile noastre și pe care am trimis-o fiecărei școli partenere.
Participarea la acest proiect ne-a ajutat să cunoaștem cultura și obiceiurile specifice altor popoare și ne-a apropiat de ei. De asemenea, am înțeles că dragostea de carte depășește orice fel de barieră și unește oamenii din țări diferite, din culturi diferite și chiar de pe continente diferite!” a declarat doamna Cândea Cristina Angela, bibliotecar la Liceul Teoretic ”Petru Maior”

