Stiri diverse
Democraţia să fie de vină?

Am învăţat când eram la şcoală că atunci cănd se desfăşoară Jocurile Olimpice, orice conflict armat se opreşte. Şi mai ţin minte că îmi întrebam învăţătoarea de ce, dacă sunt aceste jocuri, lumea nu se opreşte din certuri, scandal şi război. Erau Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, eveniment care a fost făcut mare pentru că a participat Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin şi alţii de-ai noştri.
Zilele astea se desfăşoară iarăşi Jocurile Olimpice, dar răspunsul la întrebarea pe care o puneam în 1976 încă nu l-am primit. Mai mult chiar, văd că acum există, deşi nedeclarat oficial, un război între noi, cu noi înşine, pe care parcă ne place să îl facem din ce în ce mai vulgar şi mai violent în exprimare şi gândire.
Atunci, în 1976, era comunism, ne uitam la televizor la un singur program, şi acela transmis numai alb-negru. Acum avem zeci de programe, toate frumos colorate, dar toate transmit, în majoritatea timpului, războiul nostru intern, al societăţii noastre despre care se zice ca ar fi democraţie. Uneori mai vedem şi ceva transmisii de la Olimpiadă, dar în general cearta noastră cea de toate zilele emite prin toate televizoarele, revarsă în casele noastre pe toate posturile româneşti, iar dacă închidem televizorul, atunci sigur un vecin vine şi ne continuă el de unde am întrerupt noi eterul poluat de politică. În 1976, când închideam televizorul întotdeauna se găsea un vecin care să ne vorbească în continuare de Nadia sau de Patzaichin…
În zilele noastre se găseşte câte un individ imberb în gândire si în exprimarea zilnică pe vreun post ce se vrea national care să critice şi să aibă tupeul ca un sportiv care ia medalie la Olimpiadă să îi ceară scuze pentru că nu a votat. În 1976 toţi sportivii care participau la Olimpiadă, nu neapărat medaliaţi, erau priviţi dacă nu ca eroi naţionali, măcar ca ambasadori de succes ai României. Iar votul nu era atât de important, oricum votau alţii pentru tine.
Mă gândesc la toţi acei care ne reprezintă acum la Olimpiadă. Unii, cei mai norocoşi, reuşesc să cucerească o medalie sau poate mai multe. Alţii îşi continuă munca pe care au început-o în urmă cu ani de zile şi speră ca peste 4 ani să fie mai norocoşi şi mai bine pregătiţi. Dar toţi fac tot posibilul ca ţara asta oropsită în care trăim să fie cât mai bine şi mai cinstit reprezentată. Fără să ceară nimic pentru faptul că sunt ambasadori ai României. Despre cei care cuceresc medalii ce să mai zic, mai ales dacă mai este şi aur? Oare ce simt acei sportivi când ştiu că drapelul şi imnul românesc e privit şi ascultat cu respect şi deopotrivă cu invidie de o lume întreagă? Oare ce simte un medaliat cu aur când imnul naţional al ţării e cântat doar pentru el?
Oare acei găgăuţi vorbitori şi cerşetori de scuze ştiu că premiul pentru o medalie olimpică, oricare ar fi ea, e mai mic decât cât câştigă ei într-o lună, dând din gură aberaţii şi jigniri? În 1976 nu erau astfel de manifestări, nici măcar printre vecini. Mă gândesc la acei guralivi jignitori şi îi dau dreptate lui Marin Sorescu, în ceea ce-i priveşte: „Ruşinos nu este să te naşti prost, ruşinos este să mori prost.”
Pentru mine cel puţin, pe perioada Olimpiadei, sportivii noştri sunt politicienii României. Şi nu gloata care se bălăcăreşte în noroi, târându-ne şi pe noi, cu sau fără voia noastră, în mascarada luptei pentru putere.
Vă dau 10 nume din 2012: Alina Dumitru, Vasile Mustăţea, Ana Maria Brânză, Sandra Izbaşa, Ioan Chelaru, Roxana Cocoş, Mihaela Popa, Adriana Tuşa, Alin Moldoveanu, Alina Gorghiu. Aveti 5 sportivi şi 5 parlamentari. Aţi auzit vreodată de cei 5 parlamentari? Credeţi ca peste 20 de ani se va mai vorbi de ei? Eu nu cred. Acei 5 sportivi sunt adevărata reprezentare a României acum. Iar bezmeticii aceia care îi jignesc pe acei ce arată lumii că România există şi altfel decât în noroi vor dispărea şi ei. La fel ca în 1976, cine-i mai ştie pe parlamentarii şi pe politrucii de atunci? Sportivii de atunci au rămas în inimile noastre, a celor care am trăit emoţiile Montreal 1976, au rămas în memoria noastră ca ROMÂNI reprezentativi ai acestei naţii.
Cândva românul mergea pe principiul că dacă îi moare capra, să moară şi capra vecinului, acum merge pe principiul că mai bine moare mai întâi capra vecinului, preventiv. Politica de azi jigneşte şi distruge totul: economie, social, sentimente, relaţii, bun simţ, respect, dar în primul rând pe noi, românii. Oricare tabără, prin ceea ce face şi zice, nu face decât să ne tragă din ce în ce mai adânc în mocirlă, să jignească tot ce înseamnă român şi românesc. Îmi doresc o pauză în toată starea asta de incertitudini sociale şi decăderi economice şi morale.
De aceea întreb astăzi, la fel ca în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal, ştie cineva de ce pe perioada Jocurilor Olimpice certurile, scandalurile şi războaiele nu se mai opresc, aşa cum era cândva, în democraţia greacă antică?
Stiri diverse
(P) Cum să scapi de gândacii de bucătărie?
Toate gospodinele urăsc gândacii de bucătărie. Poate urăsc e puțin spus, am putea zice că sunt chiar înspăimântate de aceste ființe mici și dezgustătoare.
Motivele pentru care acești mici invitați se cazează permanent în apartamentele și casele noastre pot fi destul de variate începând cu neglijența de a lăsa mâncare pe masă sau în diferite locuri accesibile lor, până la ghenele de resturi menajere care există în unele blocuri. Acestea reprezintă un adevărat festin pentru gândacii de bucătărie sau alți paraziți precum rozătoarele.
La ce ne referim când spunem gândaci de bucătărie?
În Europa, când spunem „gândaci de bucătărie” ne referim la un număr mic de specii de insecte din ordinul Blattaria. Ordin defel mare care cuprinde aproape 4.600 specii. Majoritatea dintre acestea sunt sălbatice și trăiesc în natură fără să aibă treabă cu oamenii, însă un mic număr dintre acestea s-a adaptat de minune în așezările umane și prosperă acolo.
Gândacul roșu de bucătărie
Gândacul roșu de bucătărie este cel mai frecvent dăunător de acest tip care apare în gospodăriile noastre.
Aceștia au 13-15 mm lungime și o culoare galben-maronie. Femelele sunt mai închise la culoare spre deosebire de masculi. Insectele adulte au deja aripi bine dezvoltate, însă nu pot zbura. Cu toate acestea, incapacitatea de a zbura este compensată de agilitatea gândacilor. Au două antene foarte lungi și un corp aplatizat ce le înlesnește accesul în cele mai mici crăpături.
Gândacul roșu de bucătărie este în general activ noaptea. Pot fi văzuți ziua doar în cazul unei invazii în masă. Trăiesc între 100 și 200 de zile. Ouăle acestor gândaci sunt foarte rezistente, rezistă și la temperaturi de 22 de grade și chiar și insecticidelor. Specia se poate înmulți foarte ușor și repede în clădirile locuite de oameni.
Pentru că acești gândaci preferă mediile calde și umede, sunt foarte răspândiți în hoteluri și medii ce țin de gastronomie, în bucătării de restaurante, cămine, spitale, brutării, grădini zoologice, sere și în locuințe și apartamente.
Sunt dăunători tipici de provizii, materiale și igienă. Datorită faptului că sunt omnivori, acești gândaci se hrănesc cu orice substanțe nutritive de proveniență animală sau vegetală fie ale resturi de mâncare, dar și resturi de textile și piele.
Alergenii proveniți de la gândacii de bucătărie sunt foarte periculoși, pot provoca reacții alergice la om și chiar astm
Numeroși agenți patogeni sunt răspândiți prin resturile și fecalele gândacilor. În gușa acestui gândac s-a demonstrat prezența bacteriei Salmonella.
Alimentele infestate de gândaci miros neplăcut și nu mai pot fi consumate sub nicio formă de către om.
Cum scăpăm de ei?
Pentru a scăpa eficient de gândacii de bucătărie noi recomandăm Maxforce gel.
Maxforce gel este o momeală insecticidă sub forma unui gel de culoare albă.
Cum se utilizează?
Se începe tratarea ariei prin aplicarea metodică la distanța de 1-2 m a boabelor de gel și se va insista acolo unde gândacii se ascund, în zona țevilor, tocurile de ușă, colțuri ascunse, crăpături în perete etc.
După 24 de ore se vor observa primii gândaci morți. Însă aceștia trebuie lăsați acolo pentru ca semenii lor se vor hrăni cu cadavrele gândacilor morți. Astfel gelul Maxforce generează un efect de domino.
Simplu de utilizat, disponibil pe site-ul fără-dăunători la un preț accesibil, Maxforce gel este cea mai bună soluție de a scăpa de gândaci!
Stiri diverse
Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” va fi adusă în biserica Parohiei Ortodoxe Uioara de Jos II
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IRINEU al Alba Iuliei, în data de 20 Mai 2018, va fi adusă Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, în biserica Parohiei Ortodoxe Uioara de Jos II. Având în vedere că hramul bisericii este „Adormirea Maicii Domnului”, credem că acest eveniment este de bun augur pentru toţi cei care vor participa. Icoana va rămâne spre închinare şi în data de 21 Mai 2018, până la sfârşitul Sfintei Liturghii.
În data de 20, se va săvârşi, după ritualul primirii, Paraclisul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu
În data de 21, în ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi cei Întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama Sa, Elena, se va săvârşi de la ora 9.00 slujba Utreniei, iar de la ora 10.00 Sfânta Liturghie.
Stiri diverse
TOT ce-i GUSTOS, proaspăt şi sănătos este la GUSTOS de Alba!
Consiliul Judeţean Alba va organiza în perioada 18 – 20 mai 2018, între orele 10.00 – 18.00, în spaţiul situat pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia, cea de-a IX-a ediţie a Târgului Gustos de Alba.
Avem plăcerea de a vă invita să promovăm împreună bucătăria românească, gustul tradiţional autentic şi să susţinem produsele realizate în judeţul nostru.
Este un eveniment de promovare a producătorilor autohtoni din industria alimentară, a brandurilor judeţene şi are ca scop promovarea valorilor tradiţionale culinare și încurajarea consumului de produse locale. Vor fi prezentate şi expuse pentru degustare/vânzare produse alimentare, specialităţi gastronomice locale şi vor fi organizate demonstraţii, ateliere şi concursuri pe teme culinare.
Vor fi prezente brutării, patiserii, cofetării, carmangerii, producători de brânzeturi, miere şi produse apicole, cultivatori de fructe şi legume, viticultori şi multe alte bunătăţi.
Parteneri: Primăria municipiului Alba Iulia şi Grupurile de Acţiune Locală: Pe Mureş şi pe Târnave, Munţii Metaliferi, Trascău și Muntele Mare, Țara Secașelor Alba – Sibiu și Valea Ampoiului-Valea Mureşului.
Stiri diverse
Târgul de Cariere Alba
Peste 20 de companii angajatoare participă săptămâna viitoare, pe 3 mai, la Târgul de Cariere Alba-Iulia, eveniment de recrutare deschis publicului larg, ce se desfășoară la Alba Mall.
Este a doua ediție a Târgului de Cariere Alba-Iulia, ocazie cu care toți cei care își caută un loc de muncă au șansa să consulte ofertele angajatorilor și să intre în procesul de recrutare.
Azets (Servicii & BPO), Kaufland (Retail), Star Transmission (Auto & Automotive), VCST Automotive Production (Auto & Automotive), Bosch Rexroth (Producție & Tehnică), Continental (Auto & Automotive), Electro Alfa (Inginerie), Kuka Systems (Producție & Tehnică), Marquardt Schaltsysteme (Auto & Automotive), Pehart Tec Group (Producție & Cercetare), Profi (Retail), Electromontaj Carpați, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Jandarmeria Română și Ministerul Apărării Naționale se vor afla printre paricipanți.
Oportunitățile oferite sunt diverse. Spre exemplu, Azets angajează consilier juridic (part time), senior accountant și local IT Support.
Star Transmission are mai multe oferte de locuri de muncă pentru unitatea din Sebeș, printre care documentarist, inginer planificare calitate sau specialiști optimizări procese și sisteme de producție.
Bosch Rexroth angajează în domeniul tehnic, dar și vorbitori de limba germană, ingineri și mecanici.
Kuka Systems caută ingineri pentru unitățile de producție din străinătate, iar Profi și Kaufland sunt în căutare de lucrători comericiali.
“La Târgul de Cariere Alba-Iulia sunt așteptate persoane de toate vârstele, căci sunt oferte atât pentru cei fâră experiență, cât și pentru cei experimentați. Important este să vină pregătiți, cu un CV. Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis publicului între orele 10-17”, declară Ioana Oros, PR Manager al Târgului de Cariere.
Plătește-ți cafeaua cu CV-ul la TdC
Pe lângă companiile prezente, organizatorii au pregătit și zone de relaxare pentru vizitatori. La Coffee Point, spre exemplu, participanții pot lua o scurtă pauză de cafea, în goana după oferte de locuri de muncă. Și pentru că este vorba de un eveniment de recrutare, cei prezenți îți pot “plăti” cadeaua cu…CV-ul!
Voluntari și tombolă Electric Castle
La ediția din această primăvară va fi pus un accent deosebit pe programele de voluntariat. Astfel, Târgul de Cariere a încheiat un parteneriat strategic cu Electric Castle. Reprezentanții evenimentului vor recruta viitori voluntari pentru festivalul de muzică din acest an, ce va avea loc la Castelul Banffy de la Bonțida.
De asemenea, toți participanții la Târgul de Cariere vor avea ocazia să se înscrie la tombola ce le va da ocazia să câștige un abonament gratuit la EC 2018.
Târgul de Cariere se desfășoară de 12 ani în cele mai mari orașe din țară, însumând până acum 142 de ediții. “Un număr impresionant de întâlniri facilitate între angajatori și potențiali angajați, un număr mare de vizitatori care și-au îmbunătățit parcursul carierei. Ne bucurăm că în toată această perioadă am devenit partenerul de încredere al tuturor companiilor care investesc în brandul propriu și care sunt mereu în căutarea celor mai buni angajați”, declară Mihai Cotos, fondator al evenimentului.
Târgul de Cariere Alba-Iulia are loc joi, 3 mai, la Alba Mall, între orele 10.00 – 17.00, iar intrarea este liberă. Detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro.
Stiri diverse
Schimb internațional de semne de carte
Asociația Internațională a Bibliotecarilor Școlari (IASL) demarează în luna octombrie a fiecărui an proiectul “Bookmark exchange”. Proiectul constă în realizarea unor semne de carte care vor fi trimise unei școli partenere dintr-o altă țară.
Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureș a participat în acest an școlar la acest proiect în perioada octombrie 2017-aprilie 2018.
” Alături de elevii din trei clase am colaborat cu trei școli din țări diferite: Rusia, India și China. După ce am înscris școala pe site-ul IASL, ni s-a repartizat o școală parteneră. Am luat legătura prin e-mail cu bibliotecarul școlii partenere și am stabilit când și unde să expediem semnele de carte. Apoi, alături de copii, ne-am apucat de treabă! Am trimis semnele către Rusia, India și China, iar ei, la rândul lor, ne-au trimis semnele confecționate de ei. Pentru a ne cunoaște, am pregătit o prezentare Power Point în limba engleză, în care am prezentat școala, biblioteca și activitățile noastre și pe care am trimis-o fiecărei școli partenere.
Participarea la acest proiect ne-a ajutat să cunoaștem cultura și obiceiurile specifice altor popoare și ne-a apropiat de ei. De asemenea, am înțeles că dragostea de carte depășește orice fel de barieră și unește oamenii din țări diferite, din culturi diferite și chiar de pe continente diferite!” a declarat doamna Cândea Cristina Angela, bibliotecar la Liceul Teoretic ”Petru Maior”

