Connect with us

Evenimente

”FII STAR ÎN ORAȘUL TĂU”, Ediția I

Published

on

- 995 vizualizări

Festivalul, organizat la inițiativa prof. Ilea Camelia Victoria, se desfășoară la nivel local și are ca obiectiv selecția şi promovarea tinerelor talente în domeniul interpretării vocale, promovarea actului artistic de calitate, stimularea spiritului de competiţie, a comunicării și a fair play-ului între participanţi.

FESTIVALUL CONCURS ”FII STAR ÎN ORAȘUL TĂU” va avea loc VINERI, 08 NOIEMBRIE 2019 , de la ora 15  în Sala de Spectacole a Casei de Cultură ”Ion Sîngerean” din Ocna Mureș.

ARGUMENT:

Muzica este unul dintre cele mai puternice mijloace de expresie. Prin ea se pot transmite toate sentimentele umane, de la veselie pana la depresie. Tot prin muzică se pot induce omului variate simțiri, diferite trăiri. Consider că muzica are un rol deosebit de important în existența umană, constituind un factor în evoluția individuală.

În primul rand, muzica joacă un rol de primă importanță în educația comportamentului cetățenilor , așa cum arăta marele filosof Platon în “Statul”. Așadar, acesta afirma că atunci când “modurile muzicii se schimbă, legile de bază ale statului se schimbă odată cu ele”, punând în relație muzica cu intregul mecanism de funcționare specific cetătii. Astfel, muzica poate defini o națiune.

În al doilea rând, muzica poate schimba un om prin stilul adoptat de acesta. De exemplu, dintr-un timid și un inadaptat social, omul poate deveni un răzvrătit ,fapt pus pe seama genului muzical ascultat.

În al treilea rand, muzica poate constitui o modalitate de evadare din cotidian, prin operele create cu scopul de a relaxa, de a destinde. Astfel, prin muzică putem accede la liniște și pace lăuntrică.

În concluzie, muzica reprezintă un pilon important în existenta umană, prin capacitatea de a influenta și de a induce omului diferite sentimente și emotii.

OBIECTIVELE:

– Incurajarea activităților sociale prin muzica ale copiilor și tinerilor;

 – Promovarea și cultivarea simțului muzical;

– Valorificarea talentului şi a aptitudinilor artistice ale copiilor;

– Dezvoltarea capacitatii de a comunica prin intermediul artei;

– Stimularea interesului şi motivaţiei pentru practicarea muzicii;

GRUP ȚINTĂ:

*Direct: copii

*Indirect: adulti din comunitate ( părinți, bunici, cadre didactice)

         CATEGORII DE VÂRSTĂ:

Categoria I: clasele I-IV ( învățământ primar)

Categoria II: clasele V-VIII ( învățământ gimnazial)

Advertisement

        RESURSE UMANE:

-Învățători, profesori, părinți

RESURSE MATERIALE:

-Microfon, boxe, stick, cd

EVALUARE:

-Diseminarea evenimentului în presa locală

-fotografii

-înregistrări audio-video

-articol cu privire la buna desfășurare a evenimentului

CONDIŢII DE PARTICIPARE

La concurs pot participa copiii din învățământul primar și gimnazial cu calități vocale vizibile și remarcate de către un cadru didactic sau de către un om de cultură și specialitate. În cadrul concursului, concurenții vor interpreta o piesă muzicală la alegere, adecvată vârstei și potrivită ambitusului fiecăruia. De asemenea, în cadrul concursului pot participa și soliști intrumentiști, grupuri vocale sau grupuri instrumentale.

Pentru interpretarea vocală a unei piese este necesar ca fiecare concurent să își achiziționeze materialul audio pe stick sau cd, să aibă negativ la piesa respectivă și să nu depașească 4 minute. Rugăm fiecare participant să se prezinte la Casa de Cultură înainte cu 45 de minute de începere a concursului pentru a face probă de sunet și pentru a da materialul muzical.

Atragem atenția tuturor participanților ca fiecare să aibă o piesă de rezervă în cazul în care există probleme technice!

OBLIGAŢIILE PARTICIPANŢILOR – (părinți si copii):

      – Să respecte regulamentul festivalului.

     – Să se prezinte cu 60 de minute înainte de ora intrării în concurs stabilită de către organizatori.

     –  Să nu deterioreze bunurile din sala de spectacol și să păstreze curățenia.

      –  În cazul deteriorării bunurilor din sala de spectacol, părintele (tutorele) își asumă întreaga răspundere pentru a despăgubi proprietarul sălii de pagubele produse.

      –  Să păstreze liniștea în timp ce evoluează concurenții .

        Orice abatere de la obligaţiile enumerate, poate duce automat la eliminarea din concurs.

OBLIGAȚIILE ORGANIZATORILOR:

Advertisement

– Să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare a festivalului.

– Să publice ora de intrare a participanților.

– Să asigure premiile, sala de spectacol, sonorizare, instrument, lumini.

– Să asigure juriu .

– Să asigure corectitudinea centralizării voturilor pentru clasamentele finale.

– Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări prezentului regulament, informând participanţii în timp util.

JURIUL :

*Juriul concursului este compus din personalități ale culturii . Activitatea juriului va fi coordonată de un Președinte desemnat de organizatori.

 *Notarea concurenților se va face de către fiecare membru al juriului pe un formular special.

*DECIZIILE  juriului din concurs sunt irevocabile şi nu pot fi contestate.

             *Părinții și profesorii pot solicita notele și părerile membrilor juriului despre concurentul/concurenții pe care îl/îi însoțesc.

PREMIILE  FESTIVALULUI CONCURS :

MARELE  TROFEU  „FII STAR ÎN ORAȘUL TĂU” , DIPLOMĂ  ȘI RECITAL ÎN CADRUL EDIȚIEI A II-A A FESTIVALULUI.

TROFEE DE EXCELENȚĂ PENTRU FIECARE SECȚIUNE

PREMII I, II, III PENTRU FIECARE GRUPĂ/SECȚIUNE

TROFEE OFERITE DE MEMBRII JURIULUI

PREMIU PENTRU CEL MAI TÂNĂR CONCURENT

PREMII DE EXCELENȚĂ PENTRU PROFESORII COORDONATORI

ALTE PREMII

Toți concurenții vor fi premiați cu diplome și trofee.

Advertisement

           Premiile pot fi dublate sau triplate în funcție de numărul și valoarea concurenților !

Înscrierile se fac până în data de 06 Noiembrie 2019

CONTACT:

Informaţii suplimentare la numerele de telefon:

0755.371.084- prof. Ilea Camelia Victoria

0730.962.624- dir. Stoica Liana

 

Continue Reading

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Published

on

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Continue Reading

Evenimente

Invitație la teatru: „Lista iubirii”, o comedie romantică pusă în scenă de actorii Teatrului Național ,,Aureliu Manea” Turda

Published

on

Casa de Cultură „ Ion Sângereanu” Ocna Mureș vă invită în 24 martie 2026, începând cu orele 18.00 la teatru.

Teatrul Național „ Aureliu Manea” Turda ne aduce la Ocna Mureș o comedie romantică, Lista Iubirii, care a avut premiera la jumătatea lui februarie 2026 și a avut un succes imens printre spectatorii turdeni.

Lista iubirii o poveste actuală și savuroasă despre așteptări, compromisuri și surprizele pe care viața ni le oferă atunci când credem că totul este deja stabilit. În centrul acțiunii se află un personaj care descoperă că iubirea nu poate fi planificată ca o listă de dorințe și că adevăratele întâlniri apar, adesea, dincolo de criterii și calcule. Cuvintele regizorului Muriel Manea despre spectacol: Lista Iubirii, de Norm Foster, prezintă o viziune hilară asupra unui stil nou și inedit de căutare a perechii. Piesa este concepută de scriitorul canadian, veteran de comedii, scriitor care infuzează piesa cu elemente de realism magic, stil care estompează granițele dintre fantezie și realitate. Ca orice comedie romantică are confuzie, înșelăciune, confruntare, justificare și bineînțeles un final fericit.”

Scenografia este semnată de Eliza Labancz, regia artistică Muriel Manea, iar din distribuție fac parte actorii: Vali V. Popescu, George Sfetcu, Raluca Gheorghiu.

Vă așteptăm!

Continue Reading

Evenimente

Alin Oprea (Talisman), invitat special într-un spectacol la Casa de Cultură din Ocna Mureș

Published

on

Pe data de 5 martie 2026, începând cu ora 17:00, publicul din Ocna Mureș este invitat la un eveniment muzical deosebit, organizat de Filantropia Ortodoxă Ocna Mureș, la Casa de Cultură, care îl va avea ca invitat special pe Alin Oprea, solistul trupei Talisman, una dintre cele mai îndrăgite formații pop-rock din România.

Spectacolul promite o seară plină de emoție, nostalgie și energie, în care vor răsuna piese devenite adevărate hituri ale muzicii românești, precum „Atât de singur”, „Vino să plecăm”, „De dorul tău” sau „Iartă-mă”. Alin Oprea, artist cu o carieră de peste trei decenii, continuă să cucerească publicul prin vocea sa inconfundabilă și prin mesajele profunde ale cântecelor sale.

Misiunea Filantropiei Ortodoxe Ocna Mureș este de a sprijini, îngriji și ocroti persoanele vulnerabile din comunitate, însă, de această dată, organizatorii își doresc să ofere comunității locale un moment aparte, dedicat bucuriei și recunoștinței, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii – 8 martie.

La eveniment intrarea este liberă, oferind tuturor posibilitatea de a se bucura de un spectacol de calitate și de a celebra muzica românească într-o atmosferă caldă și emoționantă.

Organizatorii invită toți iubitorii de muzică să participe la această seară specială, care se anunță a fi una memorabilă pentru întreaga comunitate.

Ciprian Orga – președinte Filantropia Ortodoxă Ocna Mureș

Continue Reading

Evenimente

SUS LA ‘NALTUL CERULUI

Published

on

Luna decembrie îmbracă orașul cu o euforie specială. Locuitorii par a se cufunda cu bucurie în atmosfera tainică, pe care ne-o adduce, an de an, Crăciunul.

Se simte pretutindeni efervescența pregătirilor de întâmpinare a acestei frumoase sărbători, de naștere a Domnului Iisus Hristos. Cele mai specifice manifestări se concretizează în acțiuni culturale închinate evenimentului mult așteptat.

La Ocna Mureș, în 13 decembrie a avut loc, în acest scop, a IV-a ediție a Festivalului coral organizat de Asociația Corală „DORULEȚ”, sub genericul „SUS LA ‘NALTUL CERULUI”.

Cu aprobarea ISP și prin bunăvoința Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, anul acesta festivalul s-a desfășurat în Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”, păstorită de preotul Cristian Rațiu.

La eveniment au participat alături de corul „Doruleț”, dirijat de profesorii Eva Forika și Szöcs Levente, încă alte patru formații corale de prestigiu: corul „ASTRA” din Câmpia Turzii, dirijat de profesor dr. Rodica Trandafir, corul „ARMONIA” din Turda, și corul „MIHAI VODĂ” din localitatea Mihai Viteazu, dirijate de preotul Sebastian Zăhan  și grupul vocal ASCOR&”SERENITAS” al Asociației Studenților Creștini  Ortodocși Români , filiala Alba Iulia, avându-i ca dirijori pe Arhid. Răzvan Brudiu și preotul Marius Cioară.

A fost un eveniment înălțător, atât pentru scopul în sine, cât și pentru felul în care au evoluat aceste formații corale, ai căror membrii au făcut să vibreze toate sufletele prezente în incinta bisericii, devenită aproape neîncăpătoare.

Pentru toți cei de față, Crăciunul s-a dovedit a fi nu doar o sărbătoare creștinească, ci una profund personală, născută în sacra biserică a sufletului fiecăruia.

Ne-am bucurat să-i avem alături de noi pe domnul primar Silviu Vințeler, pe domnul viceprimar  Paul Podariu și pe domnul secretar Nicolae Pandor de la Primăria orașului nostru, pe mereu prezentul domn Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

În deschidere, Protopopul Ioan Bogdan a ținut o  prelegere emoționantă despre felul în care, noi, românii, așteptăm și pregătim sărbătoarea închinată Nașterii Mântuitorul nostru.

În biserică, dl Iisus s-a născut în fiecare inimă prezentă, în armonia unor colinde slăvitoare de Dumnezeu: „Sus la ‘naltul cerului”, ” Și ne lasă gazdă-n casă”, „O, ce veste minunată”, „Din Raiul cel luminos”, „Om bun deschide-ne poarta!” …și multe altele, care într-un final au dat glas unui colind binecunoscut, răsunând din piepturile tuturor participanților!

Ca reprezentanți și formatori ai corurilor conduse cu multă măiestrie, dirijorilor li s-au oferit, de către Asociației Corala „Doruleț”, diplome de participare, alături de trofeul simbolic al festivalului, iar doamnelor, minunte flori.

Cu toții ne dorim și sperăm că aceste evenimente care ne aduc împreună și nasc bucurie în sufletele noastre să fie ca și un „Râurel de ploaie” aducător de binecuvântări și în anii următori.

Prof. Geta Maria Huiculescu, membru în Corul Doruleț

Continue Reading

Evenimente

Seară magică de colinde la Bellavi – Ocna Mureș

Published

on

Dragi locuitori ai orașului Ocna Mureș și turiști aflați în zonă, vă invităm cu drag duminică, 7 decembrie 2025, începând cu ora 18.00, la Complexul Bellavi, pentru o seară specială în spiritul sărbătorilor de iarnă!

🌟 Adriana ȘOLEA, artista noastră locală, ne va încânta, împreună cu formația ei, cu un program live de colinde care va aduce căldură și emoție în sufletele tuturor.

🍽 Gazdele de la Bellavi pregătesc pentru această ocazie o cină delicioasă pe bază de pește, pregătită cu atenție și gust, pentru ca seara să fie una cu adevărat memorabilă.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de muzică, voie bună și atmosfera magică a Crăciunului! ✨

Continue Reading