Connect with us

Evenimente

Lansare de carte la Ocna Mureș – Emilia Poenaru Moldovan

Published

on

- 1,268 vizualizări
Afisul evenimentului

Scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan vine în orașul copilăriei ei să lanseze două cărți: „Cheia închisorilor mele”- poezie și „Severus”- proză scurtă și să se întâlnească cu prietenii și cititorii ei din Ocna Mureș.

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură ” Ion Sângerean”, vineri, 17 mai 2019 de la ora 17.00.

Alături de autoare vor fi scriitorii Ion Cristofor și Eugen Barz.

Moderatorul evenimentului: Lucian Andrei, directorul Editurii Colorama

Cartea „Cheia închisorilor mele” are patru capitole, patru „vârste” şi abordări diferite ale poeziei, stilul rămânând, însă, pe tot parcursul volumului, acelaşi. Despre stil, abordare şi efect au vorbit invitaţii autoarei, cunoscuţii poeţi Adrian Popescu şi Ion Mureşan. Întâlnirea a fost condusă de scriitoarea Irina Petraş.

IRINA PETRAŞ: „POEMELE SUNT LUCRATE DE UN SUFLĂTOR… REUŞEŞTE SĂ LE FACĂ SCLIPITOARE”​

Emilia Poenaru Moldovan are alături, la debutul său în poezie, doi poeţi de soi, pe Ion Mureşan şi Adrian Popescu. Asta înseamnă deja mult!”, şi-a început discursul preşedinta filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

E o carte elegantă, la prima vedere, am primit-o şi am răsfoit-o şi a fost o surpriză chiar deosebită. De ce? Nu mai ţin minte cum erau prozele ei scurte, pentru că au trecut mulţi ani şi au trecut prea multe cărţi prin mâinile mele, dar vine acum cu poezia – de o bucată de vreme e foarte prezentă la evenimentele filialei Cluj – iar când şi-a anunţat volumul de poeme, am avut chiar o mică spaimă: ce fel de poezie poate să scrie după atâţia ani?

Poemele sunt lucrate de un suflător. Mă gândesc la sticlari. Reuşeşte să le facă sclipitoare, să le facă din jocuri de transparenţă şi la fiecare vers, să zici: «E foarte bine scris. Spune asta, dar cu siguranţă nu numai asta». Îmi place mai ales poezia pe care o citesc cu uimire, cu mirarea îmbinării cuvintelor care spun ceva şi ceva adânc. Îmi place să citesc un poem şi să spun: “N-aş fi fost în stare să-l scriu!”. Foarte multe din poemele Emiliei au această calitate şi sunt gata să declar că e o poetă serioasă şi să aştept cu toată încrederea cărţile următoare”, a mai spus Irina Petraş.

ADRIAN POPESCU: „AM RĂMAS UIMIT. E O IMAGINE DINTR-O POEZIE DE ZILE MARI”

Toate poeziile Emiliei Poenaru Moldovan au un aer enigmatic, un aer de semispus. Sunt poezii din diferite faze: le-a scris, le-a abandonat, le-a reluat. Eu prefer ciclul median al volumului: «Zile, vârste, nori». Zilele care fug, vârsta care are ascuţişurile sale şi norii care duc visurile noastre sau sunt chiar visurile noastre. Poemele sunt bine lucrate, cheia pe care o descifrează Ion Mureşan este de fapt cheia evadării din această temniţă a nostalgiei, această întoarcere în timp care te şi obligă să rămâi undeva închis, într-o stare a vieţii tale, într-un anotimp fericit, şi nu poţi evada de-acolo decât tot prin poezie. Rezultatele sunt bune, excelente aş zice un în ciclul acesta al treilea. Aici am găsit câteva poeme definitorii pentru stilul acesta al ei, cum am zis: enigmatic, uşor imprecis, care se foloseşte de notaţiile de natură, o anumită convenţie, o anumită teatralitate şi o anumită cruzime.

La pagina 41, aici am fost absolut uimit, are o imagine extraordinară despre ţânţarii care – spune Emilia – “se iubesc cu sângele nostru”. Extraordinar, nu m-aş fi gândit niciodată! E o imagine dintr-o poezie de zile mari. Schimbarea orei, iarăşi un poem care o defineşte. Această neîntâmplare a unei iubiri, a unei iubiri depline, totale. Această dorinţă care de fapt se eternizează prin neîmplinire: se simte golul, dar se simte şi ce-ar fi putut să fie. (…) Cam asta ar fi ea…această nostalgie, această imprecizie şi aceste imagini uneori şocante în sensul foarte bun al cuvântului o definesc”, a concluzionat Adrian Popescu.

ION MUREŞAN: „CHEIA ESTE ÎN AFARA CĂRŢII”

Mi-am bătut mult capul să aflu care este “Cheia închisorilor” şi apoi am avut o revelaţie: cheia este în afara cărţii, de fapt. Este o cheie existenţială. Mi-am argumentat asta prin faptul că tot şi-a amânat debutul. “Nu ştiu ce păreri de rău îmi tulbură pe veci avântul”, scria Blaga. Şi Emiliei din etapă în etapă nu ştiu ce păreri de rău îi întrerupeau fluxul poetic şi pe urmă trecea la altă etapă şi la altă vârstă poetică. Până la urmă a eşuat în proză. A eşuat e un fel de a spune. Tot ce nu e poezie e un eşec, după mine. “Cheia închisorilor” este chiar poezia. Au fost repetate ruperi de la sânul poeziei. A ajuns la concluzia că nu poate ieşi din această stare de veşnic provizorat, de veşnică pendulare într-o parte şi-n alta. Trebuie să mă fixez undeva şi unde? În poezie. Poezia o scoate în lume şi îi dă o definiţie, îi dă un buletin de identitate”, a spus Ion Mureşan, care semnează şi prefaţa cărţii, unde scrie: „Poezia din Cheia închisorilor mele este una deschisă la o multitudine de lecturi, neliniștită și frumoasă, densă și vie,  montată într-o carte cât se poate de original construită​”.

Despre cartea Severus, Ion Cristofor a spus:

„Se focalizează pe o realitate cotidiană și surprinde personaje din câteva fraze, din câteva cuvinte, cu un mare talent. Privește realitatea cu un ochi cehovian și știe să vadă dincolo de aparențele banalității, să vadă realități abisale, ca să spun așa. Volumul de proză al Emiliei Poenaru Moldovan are un cuvânt înainte succint semnat de cunoscutul critic Constantin Cubleșan, care îi remarcă ironia și umorul, dar și cinism și mult lirism. Cartea nu prezintă o atmosferă idilică, ci are în vizor cotidianul cu toate înfățișările sale.”

Emilia Poenaru Moldovan a mai publicat: „Ca vântul și ca gândul”, volum de proză scurtă, în anul 2004 și este scriitoare de poezie și proză scurtă, având mai multe volume publicate, iar în prezent coordonează cenaclul Cercul Literar de la Cluj și colecția cu același nume de la editura Colorama.

 

Continue Reading

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Published

on

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Continue Reading

Evenimente

Invitație la teatru: „Lista iubirii”, o comedie romantică pusă în scenă de actorii Teatrului Național ,,Aureliu Manea” Turda

Published

on

Casa de Cultură „ Ion Sângereanu” Ocna Mureș vă invită în 24 martie 2026, începând cu orele 18.00 la teatru.

Teatrul Național „ Aureliu Manea” Turda ne aduce la Ocna Mureș o comedie romantică, Lista Iubirii, care a avut premiera la jumătatea lui februarie 2026 și a avut un succes imens printre spectatorii turdeni.

Lista iubirii o poveste actuală și savuroasă despre așteptări, compromisuri și surprizele pe care viața ni le oferă atunci când credem că totul este deja stabilit. În centrul acțiunii se află un personaj care descoperă că iubirea nu poate fi planificată ca o listă de dorințe și că adevăratele întâlniri apar, adesea, dincolo de criterii și calcule. Cuvintele regizorului Muriel Manea despre spectacol: Lista Iubirii, de Norm Foster, prezintă o viziune hilară asupra unui stil nou și inedit de căutare a perechii. Piesa este concepută de scriitorul canadian, veteran de comedii, scriitor care infuzează piesa cu elemente de realism magic, stil care estompează granițele dintre fantezie și realitate. Ca orice comedie romantică are confuzie, înșelăciune, confruntare, justificare și bineînțeles un final fericit.”

Scenografia este semnată de Eliza Labancz, regia artistică Muriel Manea, iar din distribuție fac parte actorii: Vali V. Popescu, George Sfetcu, Raluca Gheorghiu.

Vă așteptăm!

Continue Reading

Evenimente

Alin Oprea (Talisman), invitat special într-un spectacol la Casa de Cultură din Ocna Mureș

Published

on

Pe data de 5 martie 2026, începând cu ora 17:00, publicul din Ocna Mureș este invitat la un eveniment muzical deosebit, organizat de Filantropia Ortodoxă Ocna Mureș, la Casa de Cultură, care îl va avea ca invitat special pe Alin Oprea, solistul trupei Talisman, una dintre cele mai îndrăgite formații pop-rock din România.

Spectacolul promite o seară plină de emoție, nostalgie și energie, în care vor răsuna piese devenite adevărate hituri ale muzicii românești, precum „Atât de singur”, „Vino să plecăm”, „De dorul tău” sau „Iartă-mă”. Alin Oprea, artist cu o carieră de peste trei decenii, continuă să cucerească publicul prin vocea sa inconfundabilă și prin mesajele profunde ale cântecelor sale.

Misiunea Filantropiei Ortodoxe Ocna Mureș este de a sprijini, îngriji și ocroti persoanele vulnerabile din comunitate, însă, de această dată, organizatorii își doresc să ofere comunității locale un moment aparte, dedicat bucuriei și recunoștinței, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii – 8 martie.

La eveniment intrarea este liberă, oferind tuturor posibilitatea de a se bucura de un spectacol de calitate și de a celebra muzica românească într-o atmosferă caldă și emoționantă.

Organizatorii invită toți iubitorii de muzică să participe la această seară specială, care se anunță a fi una memorabilă pentru întreaga comunitate.

Ciprian Orga – președinte Filantropia Ortodoxă Ocna Mureș

Continue Reading

Evenimente

SUS LA ‘NALTUL CERULUI

Published

on

Luna decembrie îmbracă orașul cu o euforie specială. Locuitorii par a se cufunda cu bucurie în atmosfera tainică, pe care ne-o adduce, an de an, Crăciunul.

Se simte pretutindeni efervescența pregătirilor de întâmpinare a acestei frumoase sărbători, de naștere a Domnului Iisus Hristos. Cele mai specifice manifestări se concretizează în acțiuni culturale închinate evenimentului mult așteptat.

La Ocna Mureș, în 13 decembrie a avut loc, în acest scop, a IV-a ediție a Festivalului coral organizat de Asociația Corală „DORULEȚ”, sub genericul „SUS LA ‘NALTUL CERULUI”.

Cu aprobarea ISP și prin bunăvoința Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei, anul acesta festivalul s-a desfășurat în Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”, păstorită de preotul Cristian Rațiu.

La eveniment au participat alături de corul „Doruleț”, dirijat de profesorii Eva Forika și Szöcs Levente, încă alte patru formații corale de prestigiu: corul „ASTRA” din Câmpia Turzii, dirijat de profesor dr. Rodica Trandafir, corul „ARMONIA” din Turda, și corul „MIHAI VODĂ” din localitatea Mihai Viteazu, dirijate de preotul Sebastian Zăhan  și grupul vocal ASCOR&”SERENITAS” al Asociației Studenților Creștini  Ortodocși Români , filiala Alba Iulia, avându-i ca dirijori pe Arhid. Răzvan Brudiu și preotul Marius Cioară.

A fost un eveniment înălțător, atât pentru scopul în sine, cât și pentru felul în care au evoluat aceste formații corale, ai căror membrii au făcut să vibreze toate sufletele prezente în incinta bisericii, devenită aproape neîncăpătoare.

Pentru toți cei de față, Crăciunul s-a dovedit a fi nu doar o sărbătoare creștinească, ci una profund personală, născută în sacra biserică a sufletului fiecăruia.

Ne-am bucurat să-i avem alături de noi pe domnul primar Silviu Vințeler, pe domnul viceprimar  Paul Podariu și pe domnul secretar Nicolae Pandor de la Primăria orașului nostru, pe mereu prezentul domn Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

În deschidere, Protopopul Ioan Bogdan a ținut o  prelegere emoționantă despre felul în care, noi, românii, așteptăm și pregătim sărbătoarea închinată Nașterii Mântuitorul nostru.

În biserică, dl Iisus s-a născut în fiecare inimă prezentă, în armonia unor colinde slăvitoare de Dumnezeu: „Sus la ‘naltul cerului”, ” Și ne lasă gazdă-n casă”, „O, ce veste minunată”, „Din Raiul cel luminos”, „Om bun deschide-ne poarta!” …și multe altele, care într-un final au dat glas unui colind binecunoscut, răsunând din piepturile tuturor participanților!

Ca reprezentanți și formatori ai corurilor conduse cu multă măiestrie, dirijorilor li s-au oferit, de către Asociației Corala „Doruleț”, diplome de participare, alături de trofeul simbolic al festivalului, iar doamnelor, minunte flori.

Cu toții ne dorim și sperăm că aceste evenimente care ne aduc împreună și nasc bucurie în sufletele noastre să fie ca și un „Râurel de ploaie” aducător de binecuvântări și în anii următori.

Prof. Geta Maria Huiculescu, membru în Corul Doruleț

Continue Reading

Evenimente

Seară magică de colinde la Bellavi – Ocna Mureș

Published

on

Dragi locuitori ai orașului Ocna Mureș și turiști aflați în zonă, vă invităm cu drag duminică, 7 decembrie 2025, începând cu ora 18.00, la Complexul Bellavi, pentru o seară specială în spiritul sărbătorilor de iarnă!

🌟 Adriana ȘOLEA, artista noastră locală, ne va încânta, împreună cu formația ei, cu un program live de colinde care va aduce căldură și emoție în sufletele tuturor.

🍽 Gazdele de la Bellavi pregătesc pentru această ocazie o cină delicioasă pe bază de pește, pregătită cu atenție și gust, pentru ca seara să fie una cu adevărat memorabilă.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de muzică, voie bună și atmosfera magică a Crăciunului! ✨

Continue Reading