Connect with us

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș, un an de la deschidere. Cifre, investiții și planuri pentru viitor, prezentate într-o conferință de presă

Published

on

- 608 vizualizări

Marți, 14 mai 2024, a avut loc o conferință de presă prilejuită de împlinirea unui an de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș pe data de 13 mai 2023, conferință susținută de primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler și Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Proiectul de peste 8 milioane euro finanțat de administrația locală în parteneriat cu Consiliul Județean Alba este un real succes. Încă din primele 3 luni de la deschidere, încasările au depășit un milion de euro iar până la sfârșitul anului 2023, peste 250.000 de clienți au trecut pragul băilor. Cifrele sunt în continuare impresionante, încasările în primul an de când funcționează complexul de tratament și agrement însumează aproape 3,5 milioane de euro, bani care sunt reinvestiți mereu în dezvoltare, în îmbunătățirea serviciilor.

Orașul Ocna Mureș renaște alături de Băile Sărate Ocna Mureș și acum încep veștile bune anunțate în conferința de presă. Deja există oficial 100 locuri de cazare recunoscute de Ministerul Turismului ceea ce înseamnă că orașul va deveni stațiune de interes local iar pe viitor își va putea recăpăta titlul de stațiune balneoclimaterică. Horeca se dezvoltă și ea în orașul sării iar 70 de oameni au un loc de muncă asigurat direct de complex.

S-a semnat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate încă din 3 mai 2024, un moment mult așteptat de multe persoane care vor să se trateze la băile sărate, complexul având și o parte balneo bine utilată și cu medici și asistente de specialitate. În următoarele 1-2 luni se va semna încă un contract pentru decontarea procedurilor. Deocamdată cu bilet de trimitere sunt decontate serviciile de Consultație Medicină fizică și de Reabilitate, adică consultul sau eliberarea rețetelor.

Aminteam mai sus de invesțitii continue. La o întrebare a unui jurnalist despre o eventuală scumpire a biletelor pe viitor, domnul primar a punctat faptul că investițiile sunt menite de a reduce cheltuielile cu utilitățile tocmai pentru a nu se ajunge la scumpirea serviciilor oferite la băile sărate din Ocna Mureș. Pe viitor vor fi montate pompe de căldură pentru a reduce costurile cu facturile de gaz, s-au montat deja panouri fotovoltaice.

O temă tot mai discutată este Aqua Parcul care se va construi în imediata apropiere a complexului și care va rezolva o altă problemă, problema parcărilor pentru că parcarea băilor s-a dovedit mereu neîncăpătoare. În noul proiect este prevăzută construcția unei parcări de 380 de locuri care va putea fi folosită la comun, cu posibilitatea de a se mai construi la nevoie alte câteva locuri de parcare.

Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici și asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vin la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină.

Continue Reading

Articolele zilei

Băile Sărate Ocna Mureș printre favorite la concursul Destinația Anului® 2026! Mai sunt câteva zile! Votează Băile Sărate Ocna Mureș!

Published

on

Cu doar 5 zile înainte de final, lupta pentru titlul Destinația Anului® 2026 este mai deschisă ca niciodată. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate, iar clasamentul începe să contureze favoritele publicului — dar nimic nu este decis. Votul este deschis până pe 25 aprilie și încă mai poți influența rezultatul. Băile Sărate Ocna Mureș este una din cele 5 finaliste la categoria Stațiuni Balneare.

Stațiuni balneare (alfabetic)

  • Băile Sărate Ocna Mureș
  • Borsec
  • Călimănești-Căciulata
  • Slănic Moldova
  • Techirghiol

Dacă nu ai votat încă o mai poți face până pe 25 aprilie 2026, aici: www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza!

Rezultatul final va fi construit pe baza unui sistem de evaluare care combină următoarele componente: votul publicului, evaluarea unui juriu național de specialiști în turism, rezultatele cercetării sociologice naționale privind notorietatea destinațiilor și analiza criteriilor de dezvoltare turistică și sustenabilitate. Acest mecanism permite o ierarhie relevantă la nivel național, nu doar o competiție de popularitate online.

Mai sunt doar câteva zile în care destinațiile își pot consolida poziția sau pot recupera diferența. Cele aflate acum în top au avantajul mobilizării rapide, dar cursa rămâne deschisă. În fiecare an, finalul aduce surprize. Cursa este departe de a fi încheiată, etapa de votare rămâne deschisă până pe 25 aprilie iar diferențele dintre finaliști pot fi recuperate până în ultima zi de vot.

Despre Destinația Anului®

O competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța Pentru Turism, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost, Antreprenorești, Re-Patriot, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București, Asociația de Ecoturism din România (AER), Eco-România, Constanța & Mamaia – Susținător principal al stațiunilor turistice românești, AEROSOLI, SUBARU, Metro, Antreprenoresti, Enterprise Rent-a-Car – Partener Mobilitate.

Sursa: https://www.destinatiaanului.ro/

Continue Reading

Articolele zilei

Podium pentru Grupul de majorete „Cheers” Ocna Mureș la Concursul Național „Bucuria Dansului” Alba Iulia

Published

on

Sâmbătă, 18 aprilie 2026 a avut loc la Alba Iulia cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Dans „Bucuria Dansului” care a reunit sportivi, grupuri de copii din întreaga țară, oferind un spectacol deosebit și momente memorabile în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Grupa de majorete „Cheers” Ocna Mureș a obținut locul II în cadrul concursului Național „Bucuria Dansului” la categoria „children”.

Așadar, povești de succes care arată frumusețea fetelor, munca, dăruirea și pasiunea pentru dans, sub îndrumarea d-nei Liana Stoica și cu susținerea și încrederea părinților.

Ne găsiți la Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș (cursurile sunt gratuite). Povestea noastră continuă…

a declarat doamna Liana Stoica, coordonatoare grupului.

Continue Reading

Articolele zilei

Elevi ai Liceului Tehnologic Ocna Mureș – Viitorii lăcătuși mecanici în plină formare!

Published

on

Pe parcursul lunii martie 2026, elevii clasei a XI-a A – calificarea Lăcătuș mecanic prestări servicii, de la Liceul Tehnologic Ocna Mureș, au continuat să-și dezvolte abilitățile necesare meseriei 💪

🛠️ În cadrul stagiului de practică, elevii au dobândit competențe precum:

✔️ prelucrarea metalelor (tăiere, filetare, găurire, îndoire)

✔️ asamblarea subansamblelor

✔️ citirea desenelor tehnice

📏 De asemenea, au învățat să:

✔️ utilizeze instrumente de măsură (șubler, micrometru)

✔️ întrețină utilaje industriale

📈 Procesul de învățare continuă în următoarele săptămâni de practică, până la finalul anului școlar!

💼 Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru elevii din județul Alba” (ID 301778), finanțat prin PEO din FSE+.

👏 Felicitări elevilor pentru implicare și progres! au transmis organizatorii.

Continue Reading

Articolele zilei

15-16 mai 2026: Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș. Programul complet

Published

on

Împlinirea a trei ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș va fi sărbătorită de întreg orașul de pe Mureș în zilele 15 și 16 mai 2026 când vor avea loc Zilele Băilor Sărate.

Manifestările vor debuta în 15 mai, cu o expoziție de fotografii și un program artistic susținut de soliste locale și trupa de majorete Cheers Ocna Mureș, la complexul Băilor Sărate. 

Evenimentele vor continua apoi pe 16 mai, în centrul orașului Ocna Mureș, în piațeta centrală unde publicul va putea urmări diferite spectacole.

Ora 15 – Clubul copiilor Ocna Mureș și Asociația Asmea;

Ora 16:00 – 18:00: Program de muzică populară susținut de soliști locali precum: Anda Negrea, Sabrina Rațiu , Alexandra Docea, Sonia Hoca, Roxana Mihu, Eugenia Corpodean Ciceu, Rodica Dobrin, Liliana Oară Moldovan, Gabriela Matei (sax), Andrei Iacob (sax) – împreună cu Ansamblul Tradiții Uiorene din Ocna Mureș;

Ora 18:00 » Recital susținut de Sava Negrean Brudașcu;

Ora 19:00 » Recital – Raoul;

Ora 20:00 » Recital – Alina Crișan și special guest Lavinia Săteanu (vioară);

Ora 21:00 » Recital susținut de Andreea Bălan.

Evenimentul va fi prezentat de Prof. Camelia Ilea!

Venim cu un program captivant și o atmosferă plină de energie pozitivă!

Haideți să ne bucurăm împreună de tradițiile orașului nostru! 🥳

Continue Reading

Articolele zilei

SC ORMIS SRL angajează manipulant marfă

Published

on

SC ORMIS SRL din Ocna Mureș angajează manipulant marfă (stivuitorist) preferabil posesor permis de conducere cat. B.

Relații la telefon: 0722 398 912

Continue Reading