Emi. Între antrenor și prieten

Un eveniment petrecut acum mai bine de zece ani, mi-a influențat într-un mod drastic copilăria. Eram în sala de clasă și fiul doamnei învățătoare, un băiat mic de înălțime, pe care noi îl priveam cu foarte mare admirație, ne făcea o invitație, aceea de a practica baschetul. Toți am fost foarte entuziasmați, iar la primul antrenament sala era arhiplină. O mulțime de copii roiau în jurul lui Emi, căci despre el este vorba, dorind ca el să le acorde măcar o clipă de atenție. Ora a trecut foarte repede, iar toți așteptam următoarea întâlnire. Bineînțeles, pe parcurs am devenit tot mai puțini: am rămas doar cei care vroiam să facem performanță.

Pe Emi l-am cunoscut întâi ca antrenor. Dintr-un începător care lucra după ureche, a  ajuns un antrenor foarte experimentat, care întotdeauna venea cu temele făcute de acasă, fapt datorat devotamentului său extraordinar. Mi-l amintesc spunându-mi: „Hori, crede-mă! Merg acasă, iau cartea, foile, citesc și desenez tactici. Adorm făcând asta și mi se întâmplă câteodată să mă trezesc agitat, grăbindu-mă să iau o foaie pe care să trec schema tactică pe care tocmai am visat-o”. Așa de pasionat era! Apoi, am ajuns să observ felul în care el ne analiza, nu numai jocul, ci și gândirea, și acționa ca un psiholog, încercând să ne facă mai puternici din punct de vedere mental. Avea un stil de care era foarte greu să nu te atașezi, de aceea a reușit de-a lungul timpului să aducă atâtea sute de copii la antrenamente. În cele din urmă, când și eu am ajuns la o vârstă mai matură, l-am cunoscut ca și om, ca și prieten, cea mai importantă ipostază a lui Emi pentru mine. Puteam să vorbesc de toate cu el, să merg la el cu orice fel de probleme, glumeam cu el… Relația dintre noi era cea de prieteni, mai presus de cea de antrenor – elev. Un lucru pe care întotdeauna l-am admirat foarte mult la el a fost faptul că nu ne trata cu superioritate: ne vorbea de la același nivel.

Din moment ce lucrurile au mers atât de bine, automat a venit și performanța. În 2007, la Oradea, am reușit să câștigăm medalia de bronz la Campionatul Național de Juniori III. Era o performanță la care nimeni nu se aștepta, din moment ce Dinamic, clubul fondat de el, avea doar un an vechime. Numai noi, cei din echipă, am avut încredere mare în munca pe care, dirijați de Emi, am depus-o în sală.

Cu siguranță, acel moment despre care vorbeam mai sus, m-a ajutat să mă formez ca sportiv, dar și să îmi dezvolt personalitatea. Îi datorez lui Emi faptul că am crescut armonios, că am un stil de viață pe cât posibil sănătos, că știu ce înseamnă sportul, performanța. Am învățat de la el că niciodată nu trebuie să cedezi, să te dai bătut. Până când nu se aude ultimul fluier nu pui armele jos, lucru valabil și în viață. E o zi foarte tristă pentru mine… Regret faptul că n-am avut ocazia să îi mulțumesc pentru amprenta pusă asupra vieții mele prin tot ceea ce m-a învățat.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!

Hori Marian, fost și actual elev

Câteva din performanțele lui Emi ca antrenor:

Locul 5 la Campionatul National, minibachet 2006

Locul 3 la Campionatul National, juniori III 2007

Locul 3 la Campionatul National U13 2011

Sursa: http://www.serafim08.blogspot.com/