Suntem şi pe:

Sa ne cunoastem orasul

O vioară, o lacrimă…

Publicat

- 1.947 vizualizări

 

Motto: „Muzica, în special cea bisericească, răscoleşte totdeauna sentimentele şi, ca după o furtună, sufletul liniştindu-se

devine mai bun, mai îngăduitor, mai nobil”

V. Conta

Mai zilele trecute sunt căutat de Lucian Moldovan, ficiorul preotului din Micoşlaca, un sat din inima Ardealului, aparţinător oraşului Ocna Mureş. Nu ştiu de unde a aflat că eu posed CD-uri înregistrate cu muzică populară din zona transilvană. Am, nu zic că nu, dar el vroia ceva anume, adică pe interpretul de asemenea muzică, violonistul Alexandru Ţitruş. Ocnean fiind din tată-n fiu, pot spune că m-am născut cu doinele şi cântecele populare de joc şi voie bună de pe Mureş şi de pe Someş interpretate de inegalabilul Alexandru Ţitruş. Ba mai mult, în şcoala generală am fost, o perioadă, coleg de bancă cu băiatul său, Alexandru, absolvent al Conservatorului de muzică din Bucureşti. În timpul studenţiei, la o bere fiind, l-am întrebat cum se face că el, având şi studii universitare, nu poate cânta la nivelul tatălui său. Răspunsul a fost: „Tata are mâna mai în jos de genunchi”. Cu astea zise, mi-am dat seama că el nu-l poate egala pe tatăl său în privinţa interpretării muzicii populare româneşti. După ce a încântat cu vioara sa auditoriul din oraşul de baştină, format în mare parte din mineri, sodişti, constructori, dar şi foarte mulţi tineri, Alexandru Ţitruş ajunge în municipiul Cluj-Napoca. Aici, în oraşul de pe Someş, fascinează prin interpretările sale la vioară clientela restaurantelor fastuoase aflate în cartierele luxoase. În scurt timp ajunge să facă parte din orchestra de muzică populară condusă de marele rapsod Dumitru Fărcaş şi, astfel, să concerteze împreună în ţări din afara graniţelor noastre.

Colegul şi prietenul meu Lucian mă invită în autoturismul său pentru a încerca CD-urile oferite de mine. L-a nimerit pe cel înregistrat cu doine, acele melodii din folclorul nostru care, odată înţelese şi interpretate, mai ales la vioară, exprimă un sentiment de dor, de dragoste, de aducere aminte. Nici nu s-a lăsat bine Ţitruş pe vioară că imediat ne-a cuprins nostalgia locurilor natale, emoţionându-ne până la lacrimi. Ne amintim de cei dragi, de cei dispăruţi, de părinţii noştri.

Cu lacrimile pe obraz îi povestesc prietenului Lucian cum prin anii ’70, la Scânteia tineretului fiind, m-am aflat într-o documentare în judeţul Alba împreună cu poetul şi jurnalistul Ion Andreiţă. Într-o după amiază ajungem la Ocna Mureş. În staţia de autobuz din centrul oraşului ne întâlnim cu doamna preoteasă Olivia, nimeni alta decât mama lui Lucian. Îi prezint colegul de redacţie. Când a aflat că este poet, al ei am fost. Ne-a convins să-i facem o vizită acasă, în satul Micoşlaca. Dintr-un alt mijloc de transport coboară soţul surorii mele de la Timişoara, Nicolae, îmbrăcat militar, ofiţer superior la acea vreme. Se bucură de întâlnirea noastră. Preoteasa, oarecum agitată, mă ia deoparte şi mă întreabă de omul în uniformă. Fără să ştie că eu glumesc, i-am spus pe un ton mai grav, aşa încât să mă şi creadă, că ofiţerul este cel care urmăreşte ziariştii. Nu i-a convenit, dar ca să nu ne piardă l-a invitat şi pe ofiţer în satul său. Ajungem. Suntem primiţi cu mare căldură de preotul Teodor Moldovan. Doamna Olivia îmi şopteşte: „Pe domnul scriitor şi pe tine vă invit în camera din faţă, iar pe ofiţer îl bag în bucătăria de vară împreună cu popa, să nu audă ce vorbim”. Apoi îmi mai precizează că pentru noi are pregătite nişte şniţele calde, iar ofiţerului îi oferă fâsaică (fasole). Aşa a şi făcut. După ce doamna Olivia ne-a citit din poeziile scrise în anii grei ai vieţii sale, poezii de o sensibilitate aparte, am rugat-o să-l invite şi pe ofiţerul nostru la un pahar cu vin. În prima fază nu a vrut, dar când i-am spus că ofiţerul este cumnatul meu, m-a pus să jur. Asta am şi făcut. Îl cheamă în casă, alături de noi, el nu aflase ce-i spusesem eu preotesei în privinţa ocupaţiei sale. După câteva cuvinte de laudă la adresa armatei româneşti, a ofiţerului de faţă, ne serveşte cu mâncare şi băutură specifice locului. Împreună cu părinţii lui Lucian am petrecut o seară minunată din care n-a lipsit poezia. Atunci nu aveam de unde să ştiu că, după un an de zile, la biserica ortodoxă din Ciunga, satul meu de baştină, preotul Teodor Moldovan avea să oficieze cununia religioasă a mea şi a soţiei mele. Au trecut patruzeci de ani, dacă nu mai bine, de la acele momente de neuitat. Şi iată cum melodiile interpretate de Alexandru Ţitruş ne fac să ne amintim, măcar pentru câteva clipe, de perioadele frumoase ale vieţii noastre.

Apărut în Flacăra lui Păunescu în mai 2015

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolele zilei

ANUARUL Școlii Medii (civile) de Stat din Ocnele Murășului pe anul școlar 1920-1921 – o pagină inedită din istoria învățământului ocnamureșan

Publicat

Copera Anuarului Școlii Medii de Stat din Ocnele Murășului

Prin bunăvoința domnului Kolozsvari Csaba, administratorul site-ului Ocna Mureș Online, facem cunoscut celor preocupați de istoria orașului Ocna Mureș, un document extrem de interesant referitor la ”Școala Medie”. Anuarul acestei școli pe anul școlar 1920-1921 a fost publicat de Direcțiunea instituției în anul 1921.

Avem în față o sinteză a primului an școlar de după Marea Unire din 1918, în care Școala Medie funcționează ” ca o școală mixtă” cu predare în limba română.

Anuarul oferă date despre materialul propus spre studiu (programa analitică), examenele de la sfârșitul anului școlar, predarea religiei, modul de înscriere la Școala Medie, dar cele mai importante informații se referă la elevi, corpul profesoral și activitățile extrașcolare.

Elevii sunt prezentați nominal pentru fiecare din cele patru clase. Cei mai tineri care vor avea curiozitatea să acceseze paginile Anuarului s-ar putea să aibă surpriza să-și regăsească străbunicii sau bunicii, iar cei mai în vârstă, foarte probabil, părinții.

Între elevii premianți un nume mi-a atras atenția, Ana Litean care peste trei decenii a fost învățătoare în Războieni. Elevii înscriși la Școala Medie proveneau nu numai din Ocna Mureș ci și din alte localități ale județului, în special din cele limitrofe.

Fiind la început de drum ”Școala Medie” a avut în anul școlar 1920-1921 un număr restrâns de cadre didactice. Director a fost preotul Gheorghe Faina, iar profesori încadrați: Ioan Gherman, Nicolae Pintea, Ioan Ghiriș, Cornelia Moldovan, Ana Teodorescu, Modesta Castelletto. Remarcăm prezența profesorului de geografie și istorie, Nicolae Pintea autorul celei mai complexe monografii despre orașul Ocna Mureș, scrisă în anul 1941.

Dintre activitățile extrașcolare reținem organizarea serbărilor școlare ocazionate de sărbătorile naționale 1 Decembrie și 24 Ianuarie, sau aniversarea centenarului nașterii poetului Vasile Alecsandri (1820-1920), dar mai ales excursiile efectuate de profesori împreună cu elevi la Blaj, 15 mai 1921 și București, între 30 mai și 4 iunie 1921, ”excursii foarte instructive pentru elevi care s-au umplut de mândrie națională”.

Activitatea acestor inimoși dascăli în primii ani ai României Mari este un exemplu de bune practici pedagogice cu consecințe pozitive în dezvoltarea personalității elevilor.

Școala Medie de Stat a fost o intituție de elită în peisajul învățământului local. Din 1937 va funcționa sub denumirea de ”Gimnaziul Comercial Mixt”. După al doilea război mondial își va relua vechea denumire. Astăzi continuatorul acestei școli este Liceul Teoretic ”Petru Maior”.

Prin postarea pe site-ul orașului a primului Anuar al Școlii Medii (1920-1921) în anul Centenarului Marii Uniri ne facem datoria de onoare de a-i readuce în memoria colectivă pe cei care au deschis drumul învățământului românesc în localitatea noastră.

Aceștia, alături de învățătorii și elevii Școlii Primare de Stat ”Școala de sub Banța” căreia i-am dedicat o monografie specială au constribuit substanțial la imaginea socio-culturală a orașului Ocna Mureș de-a lungul timpului.

Împărtășim aprecierea concitadinului nostru, profesorul universitar Mircea Aurel Ciugudean: ”la mia de locuitori aveam cam același procent de oameni cu carieră, reușită ca și capitala ”. Acest bilanț se datorează și calității extraordinare a școlilor din oraș ”marea bogăție” a urbei noastre. Între acestea Școala Medie de Stat și-a câștigat un loc cu totul special, lucru demonstrat și de documentul prezentat în acest articol.

Profesor Pantilimon Popovici

Citește aici Anuarul Școlii Medii de Stat din Ocnele Murășului 1920-1921

Citește mai departe

Sa ne cunoastem orasul

Cu mâna în scorbura copacilor

Publicat

Nu cred, sunt sigur că nu există vreun om din satul meu care în timpul copilăriei să nu fi căutat măcar o dată cuiburi făcute de diferite zburătoare, în care să găsească ouă de coţofană, cioară, guguştiuci, porumbei sălbatici, vrăbii, pupăză, mierlă, cinteză, ciocănitoare şi chiar uliu.

(mai mult…)

Citește mai departe

Sa ne cunoastem orasul

Apa unsuroasă

Publicat

Satul meu, Ciunga, este înconjurat de dealuri, doar o mică latură are ieşire la râul Mureş. Aşa că, la ploi abundente, Valea Ciungii face prăpăd. Dintr-un firicel de apă se ajunge la inundarea caselor. Astfel, într-o vară, o ploaie scurtă, dar bogată în precipitaţii, a inundat şi casa vecinului nostru Pătru Savi.

(mai mult…)

Citește mai departe

Sa ne cunoastem orasul

La săniuş

Publicat

După strânsul roadelor de pe câmp, acţiune la care participa toată familia, noi, copiii, aşteptam cu multă nerăbdare să vină iarna. Şi aceasta din două motive: în primul rând pentru a ne da cu sania şi a schia, iar în al doilea rând pentru a participa la tăiatul porcului, ritual rar întâlnit în toată lumea.

De cum îngheţa pământul, ne pregăteam săniile şi chiar schiurile. Pentru schiuri căutam cea mai dreaptă şi curată scândură, o tăiam la o lungime oarecare, apoi seara o fierbeam la un capăt, după care îi formam vârful. Mă chinuiam, dar nu trecea o iarnă fără să-mi confecţionez singur schiurile. Mai târziu, adolescent fiind, am primit de la o rudă o pereche de schiuri adevărate.

(mai mult…)

Citește mai departe

Sa ne cunoastem orasul

Dreptul la neuitare

Publicat

Mai zilele trecute am primit din orașul copilăriei mele un plic destul de consistent. De fapt era un mic pachet. A trebuit să merg la oficiul poștal de care aparțin pentru a-l ridica. Așa, ca într-o mică paranteză, nu vă spun la ce cozi trebuie să stai ca să intri în posesia corespondenței. Zeci de personae tinere, dar mai ales vârstnice, apelează zilnic la serviciile poștale de zici că-i ajun de mare sărbătoare. Nici vorbă. Mă număr și eu printre ultimii amintiți. Uit repede de cele întâmplate o dată cu desfacerea coletului (plicului), când am dat peste cele două cărți cu titlul “Biografii din Ocna Mureș”. Nu mai am răbdare și mă așez pe o bancă din părculețul aflat în fața poștei și răsfoiesc primul volum. Spre marea mea satisfacție am putut constata, fie și dintr-o sumară privire, cum un mic grup de intelectuali, format din prof. univ. dr. Mircea Ciugudean, poetul Nicolae Dobra și subinginerul Ioan Huszar, a gândit și a reușit să facă un lucru deosebit. Este vorba de așezarea în paginile cărții biografii ale unor personalități născute sau cu izvor de învățătură în școlile orașului Ocna Mureș. Am citit și recitit primul volum, prilej cu care am aflat date biografice a nu mai puțin de 35 de persoane cu însușiri și aptitudini deosebite, cu autoritate și prestigiu, care prin munca lor au contribuit la evoluția domeniilor în care au activat: tehnic, economic, social, științific, literar, artistic etc. Din cele 35 de biografii prezentate de neobosiții autori în primul volum, mai bine de jumătate îmi sunt apropiate pentru simplul motiv că se intersectează și cu viața mea. Prin ceea ce scriu acum încerc să mai completez, să mai adaug câte ceva la biografiile unor colegi sau prieteni apropiați.

(mai mult…)

Citește mai departe