Suntem şi pe:
Clinica Sante

Ocnamureseni

IOAN CORNEL MARCU – Teolog, bizantinolog, romancier

Publicat

- 1.771 vizualizări

S-a născut la 30 Noiembrie 1956 în Uioara de Jos (Ciunga), localitate intrată în componenţa oraşului Ocna Mureş. A parcurs şcoala primară în satul natal şi şcoala generală la Liceul teoretic din Ocna Mureş. A urmat apoi Seminarul Teologic din Cluj-Napoca (1971-1976) şi Facultatea de Teologie din Sibiu (1976-1980). A obţinut licenţa în bizantinologie.

            Este preot la Parohia Ortodoxă I din Ocna Mureş, ctitor al bisericii Sf. Apostol Andrei.

           

Pasionat de istorie şi de farmecul cuvântului scris, a manifestat de timpuriu un interes obsedant faţă de înţelepciunea şi elevaţia stăruitoare între coperţile cărţilor. În privinţa acestei predilecţii preotul Cornel Marcu afirmă: „A fost o perioadă în care am citit tot ceea ce găseam legat de istorie şi nu-mi doream altceva decât să devin scriitor. Citeam în podul grajdului, pe fânul proaspăt… Am citit toate cărţile pe care le-am găsit acasă, la fratele mai mare şi prin vecini, şi am devorat biblioteca Seminarului… Din acea perioadă am început să scriu nuvele şi schiţe istorice care, din păcate, s-au pierdut în decursul anilor. Încă din anii de seminarist am început să cumpăr cărţi pentru biblioteca mea, ajungând în prezent la vreo trei mii de volume. În aceeaşi perioadă m-am îndrăgostit iremediabil de istoria Bizanţului şi a Bisericii Universale şi, tot aunci, am receptat ca o adevărată revelaţie studiul „Istoria vieţii bizantine” a lui Nicolae Iorga.

            Şi-a publicat sporadic scrierile în reviste şi gazete precum: „Credinţa străbună” (editată de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba), colaborând totodată cu posturile de radio „Reîntregirea”- Alba Iulia şi „Delta”- Ocna Mureş.

            În anul 2002 a debutat editorial cu „Soldatul lui Hristos” (Editura Reîntregirea, Alba Iulia), roman inspirat din viaţa Sfântului Antonie cel Mare (293-373), episcopul Alexandriei.

            În anul 2007, tipăreşte la Editura Nico din Târgu Mureş, amplul roman (506 pagini) „Ultima persecuţie”, reliefând detalii semnificative vizând perioada cuprinsă între Edictul lui Diocleţian din 305 şi implicaţiile lui Constantin cel Mare în istoria bisericii.

            În anul 2009 publică romanul „Comnenii”, inspirat din evenimentele istorice petrecute in Bizanţ la sfârşitul secolului XI, avându-l ca personaj central pe Alexios I Comneanul (1081-1118).

            Anul 2011 marchează apariţia romanului „Purpura Bizanţului”, inspirat din realităţile istorice şi religioase ale secolului al IX-lea.

            În anul 2014 vede lumina tiparului romanul „Preacucernica Irina şi războiul icoanelor”, lucrare monumentală nu numai prin dimensiune (560 pagini), dar şi ampla documentare şi amploarea detaliilor referitoare la lupta pentru restaurarea cultului icoanelor, în secolul al VIII-lea (Sinodul ecumenic de la Niceea).

            Datorită laborioasei sale activităţi de creaţie literară, preotul Cornel Marcu a fost inclus în „Dicţionarul scriitorilor români pe anul 2011”, beneficiind de o pozitivă mediatizare şi remarcabile referinţe critice in revista „Credinţa stăbună”) în anii 2002, 2007, 2010), în cotidianul „Informaţia de Alba” (12 şi 19 iulie 2007), în „Cuvântul liber” (23 Februarie 2010), etc.

            Preotul cărturar Cornel Marcu s-a impus în spiritualitatea românească drept unul dintre redutabilii bizantinologi, cel mai prolific romancier care-şi desfăşoară activitatea scriitoricească în cuprinsul localităţii Ocna Mureş, fiind considerat de poetul N. Băciuţ „printre primii prozatori ortodocşi şi singurul din Eparhia de Alba Iulia, asemuit până la un punct cu I. Agârbiceanu”.

Nicolae Adrian Dobra

Citește mai departe
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *