Născut în Ocna Mureş: Bazil Marian

                Un alt nume care a jucat pentru gloria Rapidului şi care a mai fost menţionat aici, pe acest site, este Bazil Marian. Revenim pentru a-l evoca cu mai multe informaţii, mai nuanţate sau mai interesante.

                S-a născut la 7 noiembrie 1922 tot în Uioara de Sus ca şi Iosif Lengheriu. A început fotbalul la Solvay Uioara, unde era deja legitimat la vârsta de 11 ani. Au urmat apoi Victoria Cluj, unde a debutat în primul eşalon la vârsta de 17 ani, apoi Mica Brad şi Carmen Bucureşti, echipa industriaşului Dumitru Mociorniţă, unde a fost coechipier cu Angelo Niculescu, Iuliu Barátky şi Nicolae Simatoc. În tricoul acestei echipe a reuşit faza carierei. La 7 decembrie 1946, Carmen a câştigat cu 6-0 disputa cu Ciocanul Bucureşti. La un moment dat, Bazil a scăpat singur spre poarta adversă, a driblat şi portarul, după care s-a aşezat cu fundul pe minge şi cu mâna streaşină la ochi, căutându-şi parcă adversarii, înainte să împingă balonul în plasă.

                După ce echipa s-a desfiinţat, în 1947, Bazil Marian şi Valentin Stănescu au încercat să ajungă în Italia, dar au fost prinşi pe puntea vaporului cu care încercau să evadeze. Propunându-li-se ca, în locul puşcăriei, să joace la o echipă muncitorească, au ajuns împreună în Giuleşti. I-a cucerit repede pe giuleşteni, principala sa calitate fiind tehnica perfectă de lovire a mingii.

                Pe Giulești și-a petrecut ultimii 6 ani din carieră, care s-a încheiat în 1954. Aici a rămas Bazil Marian până la 32 de ani, când şi-a agăţat ghetele în cui. A totalizat 156 meciuri și 81 goluri în prima divizie, având in vedere ca a jucat 6 ani la Carmen, apoi 6 ani la Rapid.  A strâns la echipa de sub Podul Grant  97 de meciuri şi 54 de goluri.

                Nu degeaba i se spunea „Bombardierul”. La un meci cu CFR Timişoara, i-a dat gol lui Pavlovici de la 18 metri. Balonul a rupt plasa. Întîlnirea a fost întreruptă mult timp, până ce arbitrul şi-a dat seama că plasa fusese perforată de şutul violent al lui Bazil. „Cel mai bucuros că a fost gol sunt eu. Altfel, dacă şutul lui Marian m-ar fi izbit în plin, ajungeam direct la spital”, a recunoscut portarul la final.

                În 1952, la un meci cu Metalul, disputat pe un ger năprasnic, Marian a dat un gol, dar arbitrul i l-a anulat. Supărat, s-a dus la marginea terenului, unde se vindea ţuică fiartă, şi a dat pe gât un păhărel. A marcat iar, dar nici acest gol n-a fost validat. A mai băut „una mică”, iar apoi, ameţit fiind, a dat mâna cu arbitrul şi a plecat la vestiare. Metalul a câştigat cu 1-0, iar Rapidul a retrogradat atunci pentru prima oară.

                În sezonul 1947-1948 a reușit să marcheze 32 de goluri pentru Rapid in 24 de jocuri, dar norocul său a avut un nume rau: Ladislau Bonyhádi. Jucător de la UTA, acesta a marcat 49 goluri, un record care nu a fost învins, și acesta a devenit golgheterul României. Chiar dacă Bazil a terminat al doilea, performanța sa ar fi putut să aducă titlul de golgheter în oricare dintre alte 70 de sezoane în care a fost dat acest premiu! Numai Dudu Georgescu (de două ori), Cămătaru şi Mateuț au marcat mai multe goluri într-un an competitional.

                A jucat şi în echipa naţională de fotbal a României, unde a reuşit să strângă 18 selecţii şi să marcheze 2 goluri. Meciul de debut a fost la 1 iunie 1941 contra Germaniei, meci pierdut de tricolori cu 4-1. Ultimul meci la naţională a fost la Bucureşti în data de 8 mai 1949 într-un meci cu naţionala Poloniei, câştigat de ai noştri cu 2-1.

                Când s-a lăsat de fotbal, Bazil Marian a fost pentru şase ani antrenor secund în Grant, după care şi-a început fructoasa carieră de principal. După ce a trecut pe la Jiul Petroşani, naţionala de tineret a României, FC Argeş, Farul şi Dinamo, s-a întors în 1971 în Giuleşti. La finalul sezonului, Cupa României poposea din nou în vitrina clubului după trei decenii de aşteptare. Tot atunci, giuleştenii reuşeau o frumoasă aventură în Europa, reuşind să elimine echipe ca Legia Varşovia şi SSC Napoli.

                Legat de meciul cu Legia Varsovia, Alexandru Boc a povestit o întâmplare amuzantă petrecută înaintea returului din ediţia ’71-’72 a Cupei UEFA. „Antrenorul Bazil Marian m-a pus să aleg un film ca să mergem împreună cu echipa, m-a rugat să găsesc ceva care să ne motiveze. M-am uitat şi am ales «Fata Piratului». După titlu am crezut că e un film de aventuri, acţiune, corăbii şi piraţi. Pe dracu’! Filmul avea să ne ofere altceva. Încet-încet ne-am dat seama că pe la «Fata Piratului» se perindau tot felul de bărbaţi…Ce să mai, a fost un film un pic cam porno. Cine ar fi crezut?! A doua zi, polonezii ne-au dat două goluri în şase minute. Noroc că am tras tare apoi şi nu ne-am făcut de râs. S-a terminat 2-0 pentru polonezi şi ne-am calificat, că bătusem cu 4-0 în tur”, a povestit fostul fundaş.

                De la Rapid, Bazil Marian a plecat în 1973 în Algeria, unde a condus două echipe: Boufarik VA şi JS Kabylie. După doi ani s-a reîntors la Rapid, unde a rămas timp de trei ani.A mai antrenat pe Jiul Petroşani, Viitorul Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Farul Constanţa, FC Argeş Piteşti.

               El a condus şi reprezentativa României în perioada februarie – martie 1967, din postura de antrenor interimar.

În 1972 giuleştenii au obţinut Cupa României cu Marian pe bancă. Marian a antrenat echipa națională de tineret. Prima dată între anii 1963-1967 apoi între 1979-1989, ca antrenor federal, după care s-a retras din fotbal.

                „Ţin cu Rapid din cauza lui Bazil Marian.Tocmai se transferase de la Carmen. Ce jucător fantastic, uimitor, nemaipomenit”, spunea regretatul Florian Pittiş despre „Bombardier”.

         „Bazil era un om de o modestie extraordinară. Avea un şut devastator, pe care l-am simţit din plin la antrenamente! Era febleţea lui Mociorniţă, care nu l-a lăsat să joace în Italia, aşa cum a făcut-o Fabian II .” declara Ion Voinescu, fost internaţional.

        Bazil Marian a locuit pe strada Luterană nr. 5 în Bucureşti, de unde a fost internat într-un azil de bătrâni de către  rudele sale. A plecat dintre noi discret,  pe 19 ianuarie 2008, bolnav de Alzheimer. A fost înmormântat în cimitirul Andronache din Bucureşti.