Stiri diverse
Anul şcolar 2012-2013
Acum, că începe anul şcolar în curând, să vedem structura lui.
Semestrul I începe pe 10 septembrie 2012 şi se termină pe 13 ianuarie 2013. El include cursuri în perioada 10 septembrie – 21 decembrie. Vacanţa începe pe 22 decembrie 2012 şi se termină în 13 ianuarie 2013.
Pentru clasele din învăţământul primar şi cel preşcolar, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie este vacanţă.
Semestrul al II-lea începe pe 14 ianuarie 2013 şi ţine până pe 21 iunie 2013, când începe vacanţa de vară. În perioada 6 aprilie – 21 aprilie este vacanţă.
Clasele terminale din învăţământul liceal încheie cursurile în data de 31 mai 2013.
Clasele terminale din ciclul gimnazial (clasa a VIII-a) au cursuri până în data de 14 iunie 2013.
Ca noutăţi, începând din septembrie se introduce programul „Sport pentru toţi, toţi pentru sport”, program voluntar pentru unităţile şcolare, fără obligativitate, dar care urmăreşte cuprinderea a peste 50% din elevii şcolii, precum şi cadre didactice, indiferent de disciplina predată, în activitatea sportului de masă.
Alt program este „School after school”, dedicat sportului de masă.
Există şi propunerea de introducere a studierii literaturii universale în aria curiculară Limba şi Comunicare, cel puţin 10% pentru fiecare an de studiu.