Adormirea Maicii Domnului: credinţă, istorie şi tradiţii

            Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august, după un post de două săptămâni. Este una dintre cele mai îndrăgite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. În scrieri se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. Aceeaşi tradiţie spune că Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment.

            Prin pronia divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar, intrând, l-a aflat gol. În timp, în cuvântările Părinţilor Bisericii, începe să se afirme cu mai multă putere credinţa că după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţia Cerurilor. Maica Domnului nu s-a arătat Sfinţilor Apostoli ca înviată, cum a făcut Mântuitorul Hristos, ci şi-a acoperit taina mutării la cer cu aceeaşi smerenie care îi învăluie toată viaţa şi lucrarea.

            Mormântul Maicii Domnului a fost identificat în Ierusalim, chiar dacă se crede că Fecioara Maria ar fi murit la Efes, locul unde a trăit o vreme după înălţarea lui Hristos. Credinţa că Maica Domnului a trăit mult timp la Efes, împreună cu Apostolul Ioan, este confirmată de Irineu şi Eusebiu de Cezareea.

            Originea instituirii acestui praznic în data de 15 august este incertă. Se spune că această dată marchează consacrarea unei biserici închinate Maicii Domnului şi nu ziua adormirii Maicii Domnului. Informaţii despre existenţa acestei sărbători nu avem decât din secolul V. Locul ei de ori­gine este probabil Ierusalimul, căci în vechile sinaxare georgiene, ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfinţirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în secolul V între Ierusalim şi Bethleem. Generalizarea sărbătorii a fost făcută în Răsărit de către împăratul bizantin Mauriciu (582-603), iar în Apus de către papa Teodor I (642-649).

            Maica Domnului în Calendarul popular

            Trecerea de la vară la toamnă păstrează în Calendarul popular amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, peste care părinţii Bise­ricii creştine au suprapus moartea (Adormirea) şi naşterea Fecioarei Maria. Inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa sfintei, mai întâi moartea (15 august) şi apoi naşterea (8 septembrie).

            Conform tradiţiei creştine, Fecioara Maria a fost năs­cută miraculos. Părinţii ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, şi Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimaţi şi huliţi că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munţi iar femeia lui, stearpă şi neroditoare, în grădină să le dea rod sfânt pântecelui. După unele tradiţii populare, Ana ar fi rămas însărcinată miro­sind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, credinţă care avea să genereze şi sintagma copil din flori pentru naşterea nelegitimă. După aproximativ un ciclu lunar scurs de la moartea Fecioarei, creştinii îi celebrează naşterea. 

            Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie) şi presupusa Facere a lumii (anul 5508 î. H.). Multe din trăsăturile specifice Anului Nou Biblic şi ale mitului creaţiei paterne a Lumii au fost preluate de Sântămăriile româneşti, purtătoare ale mitului creaţiei ma­terne a Lumii.

            Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în tradiţia populară

            În dimineaţa acestei zile, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune, faguri de miere şi mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau ca acum să tocmească pândarii pentru păzit viile. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august fiind ironizaţi. Se in­terzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă. De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă. Perioada dintre cele două Sântămării, numită "Între Sântămării", se considera timp optim pentru semănă­turile de toamnă.