Democraţia să fie de vină?

         Am învăţat când eram la şcoală că atunci cănd se desfăşoară Jocurile Olimpice, orice conflict armat se opreşte. Şi mai ţin minte că îmi întrebam învăţătoarea de ce, dacă sunt aceste jocuri, lumea nu se opreşte din certuri, scandal şi război. Erau Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, eveniment care a fost făcut mare pentru că a participat Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin şi alţii de-ai noştri.

         Zilele astea se desfăşoară iarăşi Jocurile Olimpice, dar răspunsul la întrebarea pe care o puneam în 1976 încă nu l-am primit. Mai mult chiar, văd că acum există, deşi nedeclarat oficial, un război între noi, cu noi înşine, pe care parcă ne place să îl facem din ce în ce mai vulgar şi mai violent în exprimare şi gândire.

         Atunci, în 1976, era comunism, ne uitam la televizor la un singur program, şi acela transmis numai alb-negru. Acum avem zeci de programe, toate frumos colorate, dar toate transmit, în majoritatea timpului, războiul nostru intern, al societăţii noastre despre care se zice ca ar fi democraţie. Uneori mai vedem şi ceva transmisii de la Olimpiadă, dar în general cearta noastră cea de toate zilele emite prin toate televizoarele, revarsă în casele noastre pe toate posturile româneşti, iar dacă închidem televizorul, atunci sigur un vecin vine şi ne continuă el de unde am întrerupt noi eterul poluat de politică. În 1976, când închideam televizorul întotdeauna se găsea un vecin care să ne vorbească în continuare de Nadia sau de Patzaichin…

         În zilele noastre se găseşte câte un individ imberb în gândire si în exprimarea zilnică pe vreun post ce se vrea national care să critice şi să aibă tupeul ca un sportiv care ia medalie la Olimpiadă să îi ceară scuze pentru că nu a votat. În 1976 toţi sportivii care participau la Olimpiadă, nu neapărat medaliaţi, erau priviţi dacă nu ca eroi naţionali, măcar ca ambasadori de succes ai României. Iar votul nu era atât de important, oricum votau alţii pentru tine.

         Mă gândesc la toţi acei care ne reprezintă acum la Olimpiadă. Unii, cei mai norocoşi, reuşesc să cucerească o medalie sau poate mai multe. Alţii îşi continuă munca pe care au început-o în urmă cu ani de zile şi speră ca peste 4 ani să fie mai norocoşi şi mai bine pregătiţi. Dar toţi fac tot posibilul ca ţara asta oropsită în care trăim să fie cât mai bine şi mai cinstit reprezentată. Fără să ceară nimic pentru faptul că sunt ambasadori ai României. Despre cei care cuceresc medalii ce să mai zic, mai ales dacă mai este şi aur? Oare ce simt acei sportivi când ştiu că drapelul şi imnul românesc e privit şi ascultat cu respect şi deopotrivă cu invidie de o lume întreagă? Oare ce simte un medaliat cu aur când imnul naţional al ţării e cântat doar pentru el?

        Oare acei găgăuţi vorbitori şi cerşetori de scuze ştiu că premiul pentru o medalie olimpică, oricare ar fi ea, e mai mic decât cât câştigă ei într-o lună, dând din gură aberaţii şi jigniri? În 1976 nu erau astfel de manifestări, nici măcar printre vecini. Mă gândesc la acei guralivi jignitori şi îi dau dreptate lui Marin Sorescu, în ceea ce-i priveşte: „Ruşinos nu este să te naşti prost, ruşinos este să mori prost.”

        Pentru mine cel puţin, pe perioada Olimpiadei, sportivii noştri sunt politicienii României. Şi nu gloata care se bălăcăreşte în noroi, târându-ne şi pe noi, cu sau fără voia noastră, în mascarada luptei pentru putere.

      Vă dau 10 nume din 2012: Alina Dumitru, Vasile Mustăţea, Ana Maria Brânză, Sandra Izbaşa, Ioan Chelaru, Roxana Cocoş, Mihaela Popa, Adriana Tuşa, Alin Moldoveanu, Alina Gorghiu. Aveti 5 sportivi şi 5 parlamentari. Aţi auzit vreodată de cei 5 parlamentari? Credeţi ca peste 20 de ani se va mai vorbi de ei? Eu nu cred. Acei 5 sportivi sunt adevărata reprezentare a României acum. Iar bezmeticii aceia care îi jignesc pe acei ce arată lumii că România există şi altfel decât în noroi vor dispărea şi ei. La fel ca în 1976, cine-i mai ştie pe parlamentarii şi pe politrucii de atunci? Sportivii de atunci au rămas în inimile noastre, a celor care am trăit emoţiile Montreal 1976, au rămas în memoria noastră ca ROMÂNI reprezentativi ai acestei naţii.

        Cândva românul mergea pe principiul că dacă îi moare capra, să moară şi capra vecinului, acum merge pe principiul că mai bine moare mai întâi capra vecinului, preventiv. Politica de azi jigneşte şi distruge totul: economie, social, sentimente, relaţii, bun simţ, respect, dar în primul rând pe noi, românii. Oricare tabără, prin ceea ce face şi zice, nu face decât să ne tragă din ce în ce mai adânc în mocirlă, să jignească tot ce înseamnă român şi românesc. Îmi doresc o pauză în toată starea asta de incertitudini sociale şi decăderi economice şi morale.

        De aceea întreb astăzi, la fel ca în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal, ştie cineva de ce pe perioada Jocurilor Olimpice certurile, scandalurile şi războaiele nu se mai opresc, aşa cum era cândva, în democraţia greacă antică?