Suntem şi pe:
Clinică stomatologică Ocna Mureș

Am primit la redactie

Eveniment cultural

Publicat

- 732 vizualizări

Vineri – 11 mai 2012, scriitorul şi publicistul Gheorghe Jurcă, a fost în mijlocul elevilor de la Grupul Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş. Domnia sa şi-a prezentat cartea " Un cocor zboară spre asfinţit" şi a destăinuit aspecte biografice şi detalii legate de scriitură. Elevii au fost profund impresionaţi, pe de o parte, de numărul mare de titluri de cărţi publicate – peste 50 şi, pe de altă parte, de tăria de caracter şi de curajul cu care a reuşit în viaţă.

Născut în 1939 la Ciuruleasa, lângă Abrud, Gheorghe Jurcă urma să fie ţăranul care îşi câştigă o existenţă modestă, dacă nu chiar grea, muncind un pământ nu foarte roditor. A fugit de acasă pentru a face şcoală şi "a plâns de multe ori de foame" până a se realiza. Efortul a meritat: după ce a terminat şcoala profesională şi apoi liceul la seral, scriitorul a absolvit Facultatea de Filosofie la Bucureşti, Şcoala de jurnalism şi cursuri postuniversitare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (care l-a premiat în două rânduri).  A lucrat în ziaristică în oraşele Deva şi Alba Iulia.

În prezent, fostul gazetar de la ziarul Unirea ( unde a activat şi ca director editor şef)  publică roman după roman, într-un ritm care copleşeşte.

La şfârşitul întâlnirii scriitorul a oferit celor prezenţi volume proprii cu dedicaţii.

Bibl. Luminiţa Bugan

Prof. Maria Pitea

Publicitate
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

Facebook

Top articole ultimele 30 zile


AiudulMeu | La Târnăveni | 4Botoşani.ro

Copyright © 2020 Powered by First design