A+ R A-

Ziua naţională a României sărbătorită la Liceul Teoretic "Petru Maior" Ocna Mureş

Email

 

Credința stramoșească, tradiția portului, cîntecului și a dansului popular au fost cunoscute în satul românesc, atata timp  le transmitem din generație în generatie vom ramane veșnici români. Bucuria frumoaselor tradiții și a culturii acestui minunat neam, neamul românesc, trebuie să rămână veșnic întipărită în mintea țăranului român, și nu numai, în mintea fiecăruia deoarece toți avem aceleași rădăcini, a spus profesoara de educație muzicala Camelia Ilea, inițiatoarea acestui proiect educațional dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Sub genericul „ Noi suntem români”, luni 27 noiembrie, de la orele 13:30, în sala de sport a Liceului Teoretic „Petru Maior” a avut loc o activitate artistica dedicata zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, activitate la care au participat elevii acestui liceu, părinți, cadre didactice, doamna directoare a liceului Alina Pustai , dar și viceprimarul orașului Ocna Mureș, domnul Paul Podariu.
Elevii îmbrăcați în straie populare românești, nu au uitat de cântecele patriotice, de jocurile populare  și de poeziile închinate neamului românesc. Așadar, următorii elevii au reușit să aducă un gram de mulțumire țării noastre prin cântec și recitare de poezii patriotice: Georgiana Vesa, Eden Duma, Gabriela Matei, Diana Borșoș, Paula Chirică, Iulia Mastan și Ștefana Popa. Ne-au încântat privirile cu jocuri populare, membrii ansamblului „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, coordonați de catre doamna Liana Stoica.
In sala de sport a liceului au răsunat cântece patriotice precum „Noi suntem români, Doamne ocrotește-i pe români, Cântă cucu bată-l vina, Treceți batalioane române Carpații”, precum și Imnul Național al României fredonat de către toți cei prezenți.
In perioada 27-29 noiembrie, pe holul liceului a existat și o expoziție de proiecte dedicate zilei de 1 Decembrie, realizate de catre copiii cu mult drag și respect pentru țara noastră.
Așadar, elevii și profesorii Liceului Teoretic „Petru Maior” au fost călători pentru cateva minute , prin tradiții și au demonstrat, cu mândrie, că sunt români.
Se aduc multumiri celui care a surprins acest moment festiv prin realizarea unor fotografii inedite, Darius Micu și elevului care s-a ocupat de sonorizare, Covaciu Alexandru.
Se cuvine ca măcar în această zi să ne aducem aminte de toți cei care au căzut pe câmpurile de luptă și au apărat poporul român. În această zi, trebuie să fim cu gândul la lucrurile care conteaza în viața noastră, lucrurile care ne unesc și nu cele care ne dezbină. Să fluturăm cu mândrie drapelul nostru românesc și să fim mândri că suntem români, oriunde am fi.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!

Listare copiere alb negru si color, tipar digital, productie publicitara, carti de vizita in Cluj
mobilier rustic gradina

Vizitatori online

Avem 91 vizitatori online